Sepsi și-a demis antrenorul! Valentin Suciu rămâne totuși în club și va colabora cu Dorinel Munteanu

Sepsi pregătește terenul pentru numirea lui Dorinel Munteanu.

Valentin Suciu, OUT de la Sepsi

Valentin Suciu este un personaj aflat de mulți ani la Sepsi. Chiar și acum, antrenorul nu va pleca din club, ci va reveni în funcția de director tehnic al academiei formației din Sf. Gheorghe.

Valentin Suciu s-a aflat pentru al doilea mandat pe banca celor de la Sepsi, după plecarea lui Bernd Storck. Acum, tehnicianul român urmează să-i lase locul lui Dorinel Munteanu, cel care va începe treaba la echipă încă de astăzi, 18 martie.

”Clubul Sepsi OSK anunță faptul că Valentin Suciu părăsește funcția de antrenor principal al echipei.

El va rămâne însă alături de clubul nostru, în funcția de director tehnic al Academiei Sepsi OSK, acolo unde va continua să contribuie la dezvoltarea tinerelor talente și la strategia pe termen mediu și lung a clubului.

Îi mulțumim lui Valentin Suciu pentru dedicarea și munca depusă în perioada cât a fost antrenor principal și îi urăm mult succes în continuare!”, a transmis Sepsi pe rețelele sociale.

Dorinel Munteanu, în vizorul presei din Ungaria

Liber de contract de la finalul anului 2024, după despărțirea de Oțelul Galați, Dorinel Munteanu a fost tatonat de echipe precum FC Voluntari, FCU Craiova sau Gloria Buzău, însă nu a dat curs niciunei propuneri. Între timp, „Neamțul” a ajuns la un acord cu Sepsi și urmează să fie prezentat oficial.

La scurt timp după anunțul făcut de Laszlo Dioszegi, presa din Ungaria a reacționat.

Patronul lui Sepsi a anunțat că a ajuns deja la o înțelegere cu Dorinel Munteanu, aflat în prezent în străinătate, pe care îl așteaptă în cel mai scurt timp să semneze contractul. Deținătorul recordului în privința prezențelor la naționala României a fost antrenorul Oțelului Galați până în decembrie, când și-a dat demisia din cauza problemelor financiare ale clubului.

Antrenorul în vârstă de 56 de ani a lucrat deja pentru majoritatea echipelor de top din România (CFR, FCSB, Dinamo), pentru rușii de la Mordovia Saransk și Kuban Krasnodar, precum și pentru azerii de la Qabala. Cele mai mari performanțe le-a obținut la Galați: în 2011 a devenit campion cu Oțelul, iar anul trecut a jucat în finala cupei„, au scris maghiarii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare