VIDEO. Sepsi – FCSB 2-2, în etapa a 6-a a play-off-ului. Sărbătoarea titlului roș-albaștrilor se amână pentru moment!

Sepsi Sfântu Gheorghe a întâlnit-o pe FCSB, miercuri, 24 aprilie, de la ora 21:45, într-o partidă din etapa a 6-a a play-off-ului din SuperLiga. Meciul a fost transmis în direct pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1, dar și în format LIVE TEXT pe site-ul sportpesurse.ro.

Înaintea acestei confruntări, Sepsi se afla pe locul 6, cu 27 de puncte, în timp ce FCSB era lider autoritar, cu 45 de puncte. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, producând deliciul iubitorilor „sportului rege”. Oaspeții au deschis scorul repede, după doar nouă minute, prin Florinel Coman. Roland Varga i-a readus pe covăsneni în joc în minutul 22, însă scorul pauzei a fost stabilit de David Miculescu, care l-a înlocuit pe teren pe „Mbappe” Coman, accidentat. Jucătorul ofensiv sosit la FCSB de la UTA Arad a punctat pentru 2-1. Fundașul gazdelor, Florin Ștefan, a stabilit scorul final al duelului din etapa a șasea a play-off-ului, în minutul 70, după o ieșire hazardată a lui Ștefan Târnovanu, portarul roș-albaștrilor. Apărătorul lui Sepsi a avut de îndeplinit o simplă formalitate, trimițând mingea în poarta goală. Astfel, FCSB se vede nevoită să amâne sărbătoarea titlului.

Sepsi – FCSB 2-2, în runda a 6-a din play-off:

FINAL DE MECI!

Min. 90+5: OCAZIE URIAȘĂ PENTRU SEPSI! Denis Ciobotariu trimite superb din careul advers, cu exteriorul, însă mingea trece pe lângă poarta oaspeților!
Min. 90+4: Gabriel Debeljuh trage pe poarta FCSB-ului, însă Târnovanu prinde!
Min. 90+2: Sepsi beneficiază de al zecelea corner al duelului! Scorul în ceea ce privește această statistică este de 10-3 pentru gazde!
Min. 90: S-au acordat cinci minute de prelungiri de la marginea terenului!
Min. 80: Mihai Lixandru părăseşte terenul de joc într-o schimbare tactică, fiind inlocuit cu Baba Alhassan!
Min. 70: GOOOL SEPSI! Fundașul Florin Ștefan a reluat în poarta lui Târnovanu din doi metri, după o ieșire total aiurită a goalkeeper-ului de la FCSB! După câteva minute de analiză VAR, golul a fost validat! A fost o situație ciudată, întrucât Ștefan a primit balonul de la Ngezana, motiv pentru care nu era nevoie de o analiză amănunțită!

Sursă Video: YouTube @PrimaSport


Min. 61: Echilibru în ceea ce privește posesia: 53% Sepsi, 47% FCSB!
Min. 60: Kevin Varga părăseşte terenul de joc într-o schimbare tactică, fiind inlocuit cu Cosmin Matei!
Min. 46:
A început repriza secundă a partidei din Covasna!

S-A ÎNCHEIAT PRIMA REPRIZĂ! DUEL SUPERB PE TERENUL CELOR DE LA SEPSI!

Min. 45+2: Roland Varga, aproape de „dublă”! Fotbalistul lui Sepsi a șutat în bara din dreapta porții lui Târnovanu, după o greșeală colosală comisă de Ngezana!
Min. 45: S-au acordat trei minute de prelungiri de la marginea terenului!
Min. 44: Sepsi a generat panică în careul liderului SuperLigii, după un corner excelent executat de marcatorul golului covăsnenilor! Apărarea lui Charalambous a fost la datorie și a îndepărtat pericolul!
Min. 43: Situație echilibrată în ceea ce privește șuturile pe spațiul porții: Sepsi are trei, iar FCSB patru!
Min. 41: Alexandru Băluță se întrece cu gluma pe terenul covăsnenilor! Fotbalistul de atac al roș-albaștrilor nu l-a putut loba pe Niczuly, din apropiere de poarta adversă!
Min. 34: GOOOL FCSB! David Miculescu, înlocuitorul lui Coman, a înscris superb, cu un șut din colțul din stânga al careului mic al lui Sepsi!

Sursă Video: YouTube @PrimaSport


Min. 31: Alimi, unul dintre cei mai buni fotbaliști de pe teren, s-a oprit cu crampoanele pe piciorul lui Adrian Șut, fiind sancționat cu cartonașul galben! Mijlocașul oaspeților nu se ridică de pe gazon!
Min. 26: Sepsi simte momentul oportun și pune presiune pe FCSB! Sărbătoarea cuceririi titlului s-ar putea amâna pentru fotbaliștii liderului!
Min. 22: GOOOL SEPSI! Covăsnenii revin pe tabela de marcaj! Maghiarul Roland Varga punctează superb, după un șut superb cu șiretul la colțul lung al porții lui Târnovanu!

Sursă Video: YouTube @PrimaSport


Min. 19: Florinel Coman, OUT din meci! „Mbappe” Coman a resimțit dureri musculare, în urma golului reușit, iar David Miculescu i-a luat locul pe teren!
Min. 9: GOOOL FCSB! Florinel Coman deschide scorul în Covasna! Vedeta de la FCSB a scos tricoul lui Chiricheș, în semn de respect! Coman a marcat simplu, cu poarta goală în față, după recuperarea lui Darius Olaru! Defensiva lui Sepsi comite erori mari!

Sursă Video: YouTube @PrimaSport


Min. 6: Același Băluță trimite în bara lui Niczuly! FCSB ratează foarte mult în startul meciului!
Min. 3: Băluță ratează o altă șansă importantă pentru FCSB! Fotbalistul de atac al lui Charalambous a tras pe lângă poarta lui Niczuly, din interiorul careului mic al gazdelor!
Min. 1: Mare ocazie pentru FCSB! Denis Ciobotariu salvează din fața porții goale! Corner pentru oaspeți! Început furtunos de meci în Covasna

Echipele de start:

Sepsi: Niczuly – Aganovic, Ciobotariu, Kecskes, Fl. Ștefan – R. Varga, Alimi, Rența, K . Varga – Debeljuh, Ștefănescu
Rezerve: D. Moldovan, Gedo, Ninaj, Oroian, C. Matei, Kallaku, Popsa, Dumitrescu, Batzula, Safranko
Antrenor: Bernd Storck
Absenți: N. Păun, Oteliță

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Lixandru, Șut, Olaru – Oct. Popescu, Băluță, Coman
Rezerve: Udrea, Vlad, Panțîru, Haruț, Miculescu, Pandele, Antwi, Ov. Popescu, Alhassan, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous
Absenți: Luis Phelipe (accidentat)

Detalii statistice din partidele Sepsi – FCSB

  • 9 martie 2024, Rapid – FCSB 4-0: a fost singura înfrângere suferită de roş-albaştri în precedentele 14 deplasări din Superligă, interval în care au mai înregistrat pe teren advers nouă succese şi patru rezultate de egalitate.
  • Elevii lui Elias Charalambous au înscris în 15 dintre cele 17 partide disputate în campionatul curent din postura de vizitatori, iar în opt dintre aceste meciuri nu au primit gol.
  • Sepsi OSK şi FCSB s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 21 de ori, de două ori au câştigat covăsnenii, de 13 ori s-au impus bucureştenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.
  • Primul meci a avut loc pe 1 octombrie 2017, Sepsi OSK – FCSB 0-4, goluri înscrise de Fl. Tănase (penalty), Gnohere (penalty), Ghinga – autogol şi D. Benzar.
  • Întâiul succes din contul gazdelor din această rundă s-a înregistrat pe 5 decembrie 2018, Sepsi OSK – FCSB 4-2 (antrenori Eugen Neagoe / Nicolae Dică).
  • Ultima victorie reuşită de gruparea din Sf. Gheorghe: 25 aprilie 2021, FCSB – Sepsi 1-2.
  • Cea mai recentă dispută directă din campionat: 17 martie 2024, FCSB – Sepsi 2-1, marcatori Fl. Coman, Al. Băluţă, respectiv G. Debeljuh, conform lpf.ro.
  • Cele două au mai fost adversare şi în finala Cupei României 2019-2020, când roş-albaştrii s-au impus cu 1-0, graţie golului izbutit de Dennis Man.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare