UTA s-a deplasat la Ovidiu în etapa a 22-a, prima de la reluarea campionatului, pentru încleștarea cu Farul Constanța. Într-o atmosferă plăcută, atât din privința temperaturii, cât și din perspectiva cântecelor celor prezenți la stadion, arădenii s-au regăsit într-o situație de-a dreptul incredibilă odată cu fluierul de start al partidei.
UTA Arad nu a avut goalkeeper pe banca de rezerve contra celor de la Farul
La malul mării, „Puriul”, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”, s-a prezentat cu doar 5 rezerve, Cristea, Vuletich, Trif, Hrezdac și Țăroi. Un alt detaliu important este reprezentat de faptul că niciunul dintre cei 5 jucători nu este portar.
UTA nu se află în postura de a legitima fotbaliștii acontați în fereastra de transferuri, deoarece se confruntă cu o interdicție venită din partea FIFA. Totul are legătură cu anumite datorii mai vechi pe care le prezintă clubul alb-roșu. UTA nu va putea beneficia de dreptul menționat anterior decât după consumarea a trei perioade de mercato.
Iată echipele de start la care au apelat Gică Hagi și Mircea Rednic:
Farul: Buzbuchi – Dănuleasa, Larie, Bălașa, Ganea – Radslavescu, N. Popescu, Vînă – Grigoryan, Iancu, I. Cojocaru;
Rezerve: Ducan, Cercel, Sîrbu, Tîru, Buță, Dican, Casap, Ciobanu, Doicaru, Rivaldinho, Alibec;
UTA: Iliev – Râpă, Conte, Poulolo, Mabea – Ghezali, Tsouka, Cr. Mihai, Omondi – Fabry, V. Costache;
Rezerve: Cristea, Vuletich, Trif, Hrezdac, Țăroi.
„Centralul” partidei de la Ovidiu a fost Radu Petrescu, ajutat la cele două tușe de Radu Ghinguleac și Florian Vișan. Arbitrul VAR desemnat la meciul dintre Farul și UTA? Sorin Costreie, iar Ovidiu Artene i-a fost asistent. Observatorul încleștării a fost Andrei Ioniță.
Recent, Ioan Ovidiu Sabău i-a dat o nouă lovitură lui Mircea Rednic
În toamna anului trecut, U Cluj l-a adus pe Răzvan Oaidă, ex-mijlocașul de la Rapid care la acel moment se afla în tratative cu UTA. În urmă cu o săptămână, „șepcile roșii” au rezolvat mutarea slovacului Andrej Fabry odată cu încheierea acestui sezon. În vârstă de 27 de ani, este unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai arădenilor în ultimul an și jumătate.
„Aflat în ultimele 6 luni de contract cu UTA Arad, mijlocașul slovac Andrej Fabry (27 ani) a semnat un contract cu FC Universitatea Cluj valabil din această vară.
În sezonul precedent din SuperLiga, acesta a evoluat în 33 de partide, contribuind cu șase goluri, alături de patru pase decisive. Stagiunea în curs i-a adus până acum slovacului alte 19 prezențe în tricoul UTA-ei, timp în care a mai înscris o dată și a oferit trei assist-uri.
Andrej Fabry a evoluat în patru meciuri pentru reprezentativa U21 a Slovaciei, dintre care trei în preliminariile Euro U21 2019”, au informat cei de la U Cluj, pe site-ul oficial al clubului.