Sabrina Voinea a atacat decizia TAS – în urma căreia nu a fost medaliată cu bronzul olimpic – la Tribunalul Federal Elvețian. Ana Maria Bărbosu, coechipiera sa, a cucerit medalia de bronz după ce TAS i-a dat dreptate.
Unul dintre avocații Sabrinei, Sabin Gherdan, a discutat despre demersul pus în scenă de sportiva din România. Este ultima șansă a Sabrinei Voinea de a obține medalia aferentă probei la sol.
Sabrina Voinea nu este mulțumită cu decizia TAS
Avocații acesteia au atacat hotărârea la TFE, întrucât atleta nu a primit bronzul împreună cu Ana Maria Bărbosu.
Sabin Gherdan, unul dintre cei cinci apărători ai sportivei din țara noastră, a explicat ce urmează să se întâmple în viitorul apropiat. Avocatul a subliniat faptul că demersul are ca scop premierea celor trei sportive, Bărbosu, Voinea și Jordan Chiles (SUA). Un gest frumos față de americani, având în vedere criticile și cuvintele dure la care le-au supus aceștia pe gimnastele noastre.
„E o procedură efectuată în numele FRG și al Sabrinei Voinea. Termenul limită pentru atacarea deciziei TAS era 13 septembrie, dar am vrut să facem mai repede acest pas, să fim primii. Sperăm în continuare să se ajungă la o modalitate amiabilă de rezolvare a acestui caz în sensul ca toate cele trei gimnaste să primească medalia de bronz, un punct de vedere pe care l-am susținut de la început.
E normal ca partea care a greșit să-și asume erorile dovedite. S-a creat o situație traumatică pentru cele trei gimnaste și sperăm să existe deschidere în sensul unui agreement pentru ca un bronz să-i revină și Sabrinei”, a declarat Sabin Gherdan, conform gsp.ro.
Când ar putea veni un verdict în tot acest context
Și Mădălina Diaconu, specializată în drept sportiv internațional, membru al unui cabinet elvețian, o va reprezenta pe Sabrina-Maneca Voinea. Gheorghe Buta, Octavian Popescu și Bogdan Foloștină sunt ceilalți trei avocați care compun echipa care încearcă să obțină bronzul olimpic pentru sportiva „tricoloră”.
Tribunalul Federal din Elveția s-ar putea pronunța abia peste câteva luni cu privire la situația Sabrinei, conform spuselor lui Sabin Gherdan. Avocatul a afirmat că există posibilitatea ca un verdict să vină și după încheierea acestui an calendaristic. Rămâne de văzut când vor veni elvețienii cu o decizie în ceea ce privește „cazul Sabrina Voinea”, devenit deja celebru la nivel internațional, în urma scandalului apărut în „Orașul Luminilor” pe parcursul Jocurilor Olimpice desfășurate în această vară.
„Posibil până la sfârșitul anului să avem o soluție, posibil să se întindă și mai mult, depinde de mai mulți factori”, a adăugat avocatul, potrivit sursei citate anterior