Ion Țiriac a decis să o premieze și pe Sabrina Voinea, chiar dacă gimnasta nu a obținut în cele din urmă medalia de bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, care în principiu i s-ar fi cuvenit, aspect care i-a atras miliardarului român aprecierea bunei sale prietene Nadia Comăneci.
După cum se știe deja foarte bine, sportiva din România a fost dezavantajată în mod extrem de clar de arbitraj în acea finală și astfel ea s-a clasat în afara podiumului.
Nadia Comăneci a reacționat la scurt timp după gestul superb făcut de Ion Țiriac pentru Sabrina Voinea: „Merita să fie recompensată”
În primă fază, medalia de bronz i-a fost acordată americancei Jordan Chiles, dar ulterior, după un demers în acest sens întreprins la TAS, distincția i-a revenit unei alte românce, Ana Maria Bărbosu. Un astfel de proces a fost întreprins la forul de la Lausanne și în cazul Sabrinei Voinea, doar că acesta nu a avut însă sorți de izbândă.
În cursul zilei de vineri, în cadrul unui eveniment organizat la Otopeni, la Țiriac Collection, fostul tenismen român s-a ținut de promisiune și i-a premiat pe sportivii din țara noastră care au obținut medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, oferindu-le câte o mașină electrică pentru fiecare astfel de distincție obținută, autovehiculele respective având valori materiale diferite, în funcție de locul ocupat pe podium.
Omul de afaceri în vârstă de 85 de ani a decis să o premieze și pe Sabrina Voinea, în conformitate cu o medalie de bronz, după ce mai toată lumea a fost de acord că gimnasta ar fi meritat această distincție în urma evoluției avute de ea în finala probei de sol de la Paris, gest care a impresionat-o profund pe marea campioană a gimnasticii românești.
„Ion Țiriac a oferit tuturor sportivilor care au câștigat o medalie olimpică o mașină cu realizările lor scrise pe ea, plus o medalie de 14 karate. Fundația Țiriac a oferit o mașină și Anei Bărbosu și Sabrinei Voinea, deoarece ea merita, de asemenea, să fie recompensată”, a scris Nadia Comăneci pe Instagram.
„Zeița de la Montreal”, susținere totală încă din prima clipă pentru tânăra gimnastă
Nadia Comăneci a susținut-o total pe tânăra sportivă în ultima perioadă, anunțând chiar că vrea să îi ofere acesteia medalia de bronz cucerită de ea la Jocurile Olimpice de la Montreal, chiar la sol, ca o reparație morală pentru cele întâmplate acum la Paris, pentru a o face să revină asupra deciziei de a se retrage din gimnastică, așa cum ea a anunțat recent că intenționează.
Singura condiție este ca Sabrina Voinea să îi returneze această distincție „Zeiței de la Montreal” în momentul în care ea va câștiga prima ei medalie olimpică.
„Da, se ştie declaraţia pe care am făcut-o. Îi ofer această medalie Sabrinei pentru că o merită din plin ca o recompensă morală, dar cu promisiunea ca atunci când îşi va câştiga propria ei medalie, să mi-o returneze pe a mea”, a spus Nadia Comăneci recent, pentru Orange Sport.