S-au dat şi slovacii pe brazdă? Stanislav Lobotka, om de bază în naţionala adversarilor de mâine, reacţie uimitoare privind o remiză

Grupa E de la EURO 2024 oferă suspans din plin. România, Slovacia, Belgia şi Ucraina se află la egalitate, cu câte 3 puncte. Toată lumea are şanse de calificare în optimi, înaintea ultimei etape.

România şi Slovacia beneficiază de un scenariu care a provocat tensiuni la turneul final din Germania. O remiză le califică pe ambele în fazele eliminatorii.

Stanislav Lobotka, reacţie uimitoare despre un egal

Mijlocașul defensiv de 29 de ani, om de bază în naţionala Slovaciei, a admis că o remiză ar avantaja şi naţionala sa, dar şi pe a noastră. El a încercat să anticipeze şi ce s-ar întâmpla în ultimele 10 minute ale meciului de miercuri.

„Antrenorul ne împinge să vrem să câștigăm, indiferent de numele adversarului. Dacă mai sunt zece minute rămase din meci, iar scorul e egal și știi că te califici la acel scor, s-ar putea să fie diferit.

Dar să joci pentru un egal încă de la începutul meciului e foarte periculos. Vom aborda partida cu intenția de a câștiga și de a termina grupa pe prima poziție„, a declarat Lobotka, într-o conferință de presă, preluată de sport.ro.

Presa britanică a „luat foc”

Dănuț Lupu s-a arătat sigur de faptul că tabela de marcaj va arăta o remiză la sfârșitul celor 90 de minute de pe „Deutsche Bank Park”.

Britanicii de la Daily Mail au abordat declarația fostului internațional „tricolor”. Mai mult decât atât, oamenii de presă de la renumita publicație din Anglia au încercat să ia legătura cu oficialii FRF și cei ai Federației din Slovacia. Nu au avut noroc, neprimind un răspuns.

„Fosta vedetă a României susține fără fundament că a fost «aranjată» o remiză cu Slovacia în ultimul meci din grupa de la Euro 2024 – ambele părți având nevoie de un singur punct pentru a ajunge în fazele eliminatorii”, au titrat englezii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare