A fost un duel românesc la turneul de categorie WTA 125 de la Cali, Columbia. Irina Begu, locul 102 WTA şi favorită 2, a întâlnit-o pe Anca Todoni, numărul 117 mondial şi cap de serie 8, în sferturile de finală ale competiţiei.
Begu s-a impus cu scorul de 7-6 (6), 6-4, în două ore şi 16 minute.
Învingătoarea a obţinut 5.300 dolari şi 49 de puncte WTA
În faza următoare a turneului, Iina Begu o va înfrunta pe sportiva australiană Tina Smith, locul 322 WTA. Participarea în semifinale este recompensată cu 5.300 de dolari şi 49 de puncte.
Altfel, au venit veşti bune şi dinspre Simona Halep.
Halep a urcat 7 locuri în topul WTA
Jucătoarea în vârstă de 33 de ani, care a fost eliminată săptămâna trecută în primul tur la Hong Kong, a urcat 7 locuri în clasamentul mondial. În acest moment, sportiva noastră ocupă poziția cu numărul 876 în ierarhia WTA.
Simona Halep are o singură victorie de la revenirea pe terenul de tenis. În total, sportiva din România a disputat 5 meciuri în 2024, însă problemele medicale au împiedicat-o pe jucătoare să fie 100% și să își demonstreze calitățile.
Chiar dacă Simona Halep a dispărut din prima parte a clasamentului WTA, România are în continuare doar două reprezentante în top 100. Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian sunt pe locurile 70, respectiv 73.