Radu Drăgușin (23 de ani) s-a accidentat grav și a devenit indisponibil la Tottenham pentru următoarele luni.
Radu Drăgușin, la prima operație din carieră
Radu Drăgușin a fost diagnosticat cu ruptură de ligamente încrucișate și urmează să fie out o lungă perioadă de timp. Marți dimineața, fotbalistul român a suferit prima sa operație la o clinică din Anglia, iar agentul său a dezvăluit când poate reveni pe teren jucătorul lui Tottenham.
„Azi dimineață s-a operat. A ieșit de 10 minute din operație. Eu și logodnica lui așteptăm să intrăm la el. Sperăm să fie bine totul, nu cred că nu va fi bine. Lucra pe piciorul accidentat, făcea sală, sper să se recupereze mai repede.
Doctorul a spus că va dura 6 – 8 luni până să joace. Noi încercăm să prindă pregătirea din iulie și în august să joace. Primele momente după accidentare nu i-au căzut bine. Suntem lângă el, are oameni care îl iubesc și a înțeles că face parte din viață, este ceva peste care trebuie să treacă.
Tottenham a cumpărat jucător în lipsa lui Radu Drăgușin. Noi am știut de joi noaptea ce are, ne-au rugat să nu spunem. Din păcate, mi se pare așa o vânătoare, orice greșeală…
Băiatul acesta merită să fie încurajat! Ne-a făcut mândri și o să ne mai facă, are un caracter cum rar am văzut. Tottenham mai are 5 ani jumate contract cu el, se bazează pe el în continuare. Mi se pare ceva straniu când se accidentează atât de mulți jucători”, a spus Florin Manea, potrivit Fanatik.
Radu Drăgușin, mesaj emoționant după accidentare
Fotbalistul român a suferit o accidentare îngrozitoare și va sta departe de teren cel puțin 6 luni. Totuși, vestea nu l-a afectat atât de tare pe Drăgușin, acesta postând un mesaj emoționant din care reiese cât de puternic este din punct de vedere mental fundașul lui Tottenham.
„Fotbalul îți oferă momente incredibile, dar și provocări – unele mai grele decât altele. Din păcate, acum mă confrunt cu una dintre aceste provocări: o ruptură a ligamentului încrucișat anterior la genunchiul drept.
Cu toate acestea, unul dintre lucrurile pe care le-am învățat din acest sport este că în spatele fiecărui obstacol se ascunde o oportunitate de a învăța și de a crește. Fotbalul nu te învață doar cum să câștigi, ci și cum să lupți atunci când lucrurile devin dificile.
Mă așteaptă o perioadă grea, dar voi reveni mai puternic și voi munci din greu, zi de zi, pe parcursul recuperării de după operație pentru a face acest lucru posibil.
Chiar dacă nu voi putea fi pe teren alături de colegii mei, îi voi susține din toată inima – atât la Tottenham, cât și la echipa națională. Nu am nicio îndoială că vor continua să lupte cu determinare pentru a-și atinge obiectivele.
Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere primite după accidentarea mea – înseamnă enorm pentru mine și îmi oferă și mai multă motivație.
De asemenea, ziua de ieri a fost una specială pentru mine, iar numărul copleșitor de mesaje de felicitare pe care le-am primit m-a surprins și m-a emoționat profund. Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile frumoase!” , a scris Radu Drăgușin.