S-a aflat salariul cerut de Florin Niță pentru a continua la Gaziantep: „O problemă”. Ce rol are Marius Șumudică

Florin Niță (37 de ani) are un viitor incert în momentul de față, chiar dacă a făcut un turneu final fantastic alături de naționala României.

Turcii au dat detalii de la negocierile cu Florin Niță

Florin Niță a ajuns la Gaziantep în toamna anului 2023, la scurt timp după ce Marius Șumudică a fost instalat ca antrenor principal. La acea vreme, portarul român a semnat un contract valabil pe un sezon, însă oficialii clubului au rămas impresionați de evoluțiile acestuia și i-au propus prelungirea.

Florin Niță, care a avut un salariu în valoare de 600.000 de euro anual, a solicitat acum dublu, adică 1.2 milioane de euro pe an. Pretențiile portarului român au fost peste ceea ce se așteptau oficialii de la Gaziantep, însă turcii anunță că negocierile continuă între cele două părți.

Conform informațiilor obținute, Niță a primit o ofertă din Arabia Saudită. S-a susținut că intenționează să plece acolo datorită influenței lui Șumudică, cel care l-a adus la Gaziantep. Dacă transferul lui Florin Niță, pe care suporterii îl așteaptă cu nerăbdare, nu se va realiza în cele din urmă, Gaziantep va apela la un alt portar străin„, au notat turcii.

Gaziantep i-a făcut o ofertă lui Denis Alibec

După un sezon oscilant în Qatar, Denis Alibec a fost convocat de Edi Iordănescu la EURO 2024. Nu a fost titular în niciun meci și a evoluat 10 minute în meciul cu Belgia și 19 în partida cu Olanda.

Chiar și așa, Alibec reprezintă un punct de atracție în continuare, iar turcii de la Gaziantep vor să-i relanseze cariera atacantului. Potrivit publicației Ajansspor, cele două părți negociază în momentul de față și există un progres semnificativ în ultimele zile.

Nu este pentru prima dată când Denis Alibec este dorit de Gaziantep. S-a întâmplat asta și în cele două mandate ale lui Marius Șumudică, însă, la acea vreme, transferul nu s-a putut realiza.

În cazul în care va ajunge la Gaziantep, Denis Alibec va fi coleg cu Alexandru Maxim, dar poate fi și cu Florin Niță, cel care negociază în aceste zile prelungirea angajamentului cu formația turcă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare