Săptămâna trecută, Gigi Becali a anunțat că a decis să îl lase pe Adrian Șut să plece de la FCSB, după ce acesta a făcut anumite presiuni în acest sens pe lângă colaboratorii patronului, antrenorul secund Mihai Pintilii și Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la clubul roș-albastru.
La acel moment, nu s-a menționat decât că era vorba despre o echipă din Arabia Saudită, pregătită să îi ofere mijlocașului defensiv în vârstă de 25 de ani un salariu semnificativ mai mare față de cel încasat de el în prezent la campioana României.
Al-Wahda este echipa din Arabia Saudită interesată să îl transfere pe Adrian Șut de la FCSB
În primă fază, finanțatorul a spus că își dorește în schimbul internaționalului român suma de trei milioane de euro, dar clubul respectiv nu oferea decât două milioane de euro. Totuși, el a lăsat de înțeles și că ar fi mulțumit și cu doar 2.5 milioane de euro în această situație.
„E posibil să plece Șut. La o echipă din Arabia. Ei dau două milioane (n.r. de euro), eu am cerut 3. M-a disperat, plânge pe la toți. Și pe la Pintilii, și pe la Meme, că ia 1,8 milioane în doi ani (n.r. salariu). Bine, mă, ce să fac? L-am lăsat. Iau pe Șut 2,5 milioane, dar l-am luat pe Bîrligea”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Ulterior, omul de afaceri din Pipera a anunțat, de asemenea în direct la Digi Sport, că a decis să își coboare pretențiile financiare la două milioane de euro și a explicat că de atunci a așteptat să vină oferta oficială din partea clubului din Arabia Saudită:
„Eu le-am dat ok-ul pe două milioane de euro, dar să trimită oferta oficială. Da, aștept oferta. Dacă vine oferta, gata! Păi, m-a disperat că vrea să plece, vrea să plece, s-a plâns încontinuu. Dacă vrea să plece, să plece și gata, că nu stă Steaua (n.r. FCSB) într-un jucător”.
Motivul pentru care mutarea nu s-a realizat până în acest moment
La scurt timp, Gigi Becali a venit cu noi detalii despre această situație și a dezvăluit că a fost de acord inclusiv ca acea sumă de două milioane de euro să fie achitată în rate, doar că oficialii echipei respective nu au mai revenit cu oferta.
„Cu Șut am văzut nu știu ce, că Becali cere patru milioane. Am lăsat prețul la două milioane, fă ofertă două milioane, mi-au spus că dau două milioane, dar în rate. Nu au mai făcut oferta, era din Arabia Saudită”, a spus patronul de la FCSB pentru fanatik.ro.
Acum, în cursul zilei de luni, 9 septembrie, ultima în care se mai pot face transferuri în România, s-a aflat că echipa interesată de Adrian Șut este Al-Wahda.
Iar, potrivit fanatik.ro, motivul pentru care mutarea nu s-a realizat până în acest moment, și pare că nici nu se va mai realiza în cele din urmă, având în vedere timpul extrem de scurt până la închiderea ferestrei de mercato, este reprezentat de faptul că saudiții nu au oferit în cele din urmă decât 1.5 milioane de euro, iar Gigi Becali nu este dispus să discute sub pragul de două milioane de euro stabilit anterior.