Şi Irina Begu a părăsit turneul de la Adelaide, după ce, sâmbătă, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian fuseseră eliminate, tot în calificările pentru tabloul principal.
Begu, locul 79 WTA, a ratat calificarea pe tabloul principal la turneul WTA 500 de la Adelaide, cu premii de peste un milion de dolari.
Învinsă de Leylah Fernandez
Românca, favorită 12 în calificări, a fost învinsă în ultima rundă de sportiva canadiană Leylah Fernandez, locul 31 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-1.
Oricum, Irina Begu încasează un cec de 7.625 de dolari, dar primeşte şi 13 puncte WTA.
Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, evoluţii modeste
Sorana a pierdut cu Jule Niemeier (Germania, 25 de ani, 89 WTA), scor 4-6, 2-6, în timp ce Jaqueline Cristian a fost învinsă de Kamilla Rakhimova (23 de ani, 60 WTA), scor 6-1, 5-7, 2-6.
Partidele de pe tabloul principal de la turneul WTA 500 de la Adelaide se desfășoară în perioada 6 ianuarie – 11 ianuarie 2025. Turneul este dotat cu premii în valoare totală de peste un milion de dolari.