Sepsi Sfântu Gheorghe a încheiat cu o remiză albă ultimul meci din anul 2024, cel cu Universitatea Cluj, liderul SuperLigii. Astfel, mini-vacanța de iarnă i-a prins pe covăsneni pe poziția a 7-a în clasament, cu 30 de puncte acumulate, la unul singur în spatele Petrolului, ocupanta locului 6, ultimul care asigură accederea în play-off.
Cei de la Sepsi își doresc extrem de tare să se califice în play-off: „Trebuie să ne îndeplinim obiectivul”
Roland Niczuly (29 de ani), portarul lui Valentin Suciu, a vorbit despre ce și-au propus roș-albii în această stagiune. Sepsi vrea prezența în următoarea fază a SuperLigii.
Conform informațiilor înaintate de goalkeeper în spațiul public, lotul roș-albilor se va reuni pe 3 ianuarie, după care va urma plecarea în Antalya, pentru susținerea cantonamentului de iarnă.
„Pe 3 avem reuniunea și plecăm în Antalya. Suntem acolo, ne luptăm pentru play-off. Am avut un parcurs bun, apoi am pierdut puțin contactul cu celelalte formații din vârful campionatului, dar acum am revenit în primele 10.
Trebuie să ne pregătim bine pentru ultimele partide din sezonul regulat și să ne îndeplinim obiectivul clubului și anume acela de a ne califica în play-off. Ne dorim cu orice preț să fim în play-off. În Cupă am ieșit prematur.
La începutul anului se stabilesc două obiective, câștigarea Cupei și clasarea în primele 6, cum primul a fost ratat, ne axăm acum pe campionat. Mă simt ca acasă aici, sunt de 8 ani la Sepsi. Am semnat pe încă doi ani, sper să mai facem performanțe. Pentru mine a fost un an cu de toate”, a declarat Roland Niczuly, potrivit digisport.ro.
Sebastian Mailat s-a înțeles cu echipa condusă de Laszlo Dioszegi
Sebastian Mailat, triplu campion al României în trecut alături de CFR Cluj, a bătut palma cu Sepsi, potrivit celor mai recente informații apărute în presa sportivă.
Se pare că șefii covăsnenilor au avut puterea de a-l convinge pe mijlocaș să vină la Sfântu Gheorghe, deși Dinamo, U Cluj și FC Botoșani – gruparea de la care a plecat în vară în Coreea de Sud, în schimbul a 250.000 de euro – puseseră ochii pe el.
În stagiunea 2018/2019, Mailat, cotat de Transfermarkt la 450.000 de euro, și-a trecut în CV și Supercupa României alături de ardelenii din Gruia.
Sebastian Mailat a jucat de-a lungul carierei pentru LPS Banatul, Poli Timișoara, Gaz Metan Mediaș, CFR Cluj, Universitatea Cluj, FC Voluntari, FC Botoșani și Suwon Samsung Bluewings.