Se anunță o iarnă interesantă în Superliga, din punct de vedere al transferurilor.
Denis Ciobotariu la Rapid, Timotej Jambor la Sepsi
Denis Ciobotariu este un fotbalist pe placul lui Marius Șumudică. Fiul lui Liviu Ciobotariu intră în ultimele 6 luni de contract cu Sepsi, însă Rapid face totul ca transferul să fie realizat încă de acum.
Potrivit gsp.ro, Denis Ciobotariu și-a dat acordul să meargă la Rapid, iar în momentul de față se discută doar la nivel de cluburi. Giuleștenii au venit cu o propunere către Laszlo Dioszegi, ca să nu plătească vreun ban în schimbul fundașului central.
Concret, Rapid vrea să-l împrumute până la finalul sezonului pe Timotej Jambor la Sepsi, iar salariul fotbalistului să fie achitat în continuare de către clubul patronat de Dan Șucu. În cazul în care Laszlo Dioszegi nu va fi de acord, atunci Denis Ciobotariu va ajunge în vară în Giulești.
Adus pentru un milion de euro în vara anului 2024, Timotej Jambor nu l-a impresionat pe Marius Șumudică și figurează pe lista neagră a tehnicianului.
Denis Drăguș, ținta numărul 1 pentru Rapid
Denis Drăguș și Marius Șumudică au o relație specială, iar antrenorul Rapidului este nașul de căsătorie al atacantului. Și din punct de vedere profesional, cei doi se înțeleg de minune, iar perioada petrecută la Gaziantep reflectă cel mai bine acest lucru.
Denis Drăguș nu traversează cel mai bun moment la Trabzonspor, iar oficialii clubului ar fi decis să analizeze toate ofertele din această iarnă pentru atacantul României. Turcii anunță că Rapid se află în continuare pe urmele fotbalistului, iar Marius Șumudică speră să dea lovitura la început de 2025.
Fără să le pomenească numele, turcii au notat că sunt și alte echipe interesate de Denis Drăguș în momentul de față, astfel că viitorul atacantului este unul incert pentru a doua parte a sezonului.