Roger Federer, finanțatorul turneului Laver Cup, a intrat în vizorul criticilor după cea de-a șaptea ediție a competiției, desfășurată la Berlin. Deși Echipa Europei, condusă de Carlos Alcaraz, a obținut o victorie dramatică în fața Echipei Lumii, scor 13-11, fostul număr 25 mondial, Julien Benneteau, a lansat un atac asupra turneului.
Benneteau, căpitanul echipei Franței de Cupa Billie Jean King, a atacat competiția Laver Cup, susținând că selecția jucătorilor este realizată după bunul plac al lui Federer și al agentului său, Tony Godsick. Elvețianul, care a creat această competiție în 2017, este acuzat că pune pe primul loc criteriile financiare, nu cele sportive.
Julien Benneteau: „Laver Cup nu are valoare sportivă”
După ce Echipa Europei s-a impus în finală, Benneteau a adus în discuție lipsa de criterii obiective în selecția jucătorilor pentru Laver Cup. Un alt aspect criticat de Benneteau este faptul că mulți jucători ar participa la Laver Cup doar pentru cecul consistent primit.
Echipa Europei a câștigat a cincea ediție din cele șapte organizate până acum, iar Carlos Alcaraz a fost eroul turneului, obținând victoria decisivă în fața americanului Taylor Fritz.
„Când câștigi chiar și un ATP 250, există o valoare sportivă. Cupa Laver nu are valoare sportivă pentru că selecția se face după bunul plac al lui Federer și Godsick, nu există criterii sportive.
În Cupa Ryder (o competiție de golf bazată pe același principiu), șase jucători se califică pe baza rezultatelor lor, iar alți șase sunt aleși de căpitanul lor. Dar acestea sunt alegeri sportive, nu bazate pe cine te reprezintă în circuitul ATP sau pe agenția care te gestionează.
Ce se întâmplă dacă cei mai buni jucători sunt tot acolo? Este Tabilo cel mai bun jucător din selecția mondială? Nu există niciun criteriu sportiv.
Tiafoe și Fritz nu vor juca în Cupa Davis în China pentru că nu sunt bani acolo, dar vor juca în Cupa Laver pentru că primesc un cec uriaș. Jucătorii joacă doar pentru că cecul este uriaș”, a spus căpitanul Franței din Billie Jean King Cup conform Eurosport.