Risto Radunovic a oferit prima reacție după ce FCSB a pierdut meciul tur cu Lyon, scor 1-3, în optimile din Europa League.
Risto Radunovic speră la calificare după FCSB – Lyon 1-3
În ciuda scorului de pe Arena Națională, fundașul celor de la FCSB e sigur că formația bucureșteană păstrează șanse de calificare la returul din Franța.
„A fost un adversar foarte bun. Am jucat la nivelul lor aproximativ 70 de minute, iar ultimele 20 de minute au fost pe contre. Am încercat să câștigăm, dar nu ne-a ieșit.
Sunt multe puncte pozitive după acest joc, dar trebuie să îmbunătățim ceea ce nu a funcționat în ultimele 20 de minute. Ne așteaptă un nou meci, sperăm să ne refacem cât mai bine și să ne jucăm șansa.
Eu vreau să ne refacem. Acum ne gândim la meciul cu Craiova, iar abia apoi ne vom concentra pe meciul cu Lyon. În fotbal, orice e posibil. Mergem să câștigăm, trebuie să uităm acest rezultat. Mă bucur, totuși, că am jucat de la egal la egal cu o echipă atât de mare”, a declarat Risto Radunovic, potrivit digisport.ro.
Alex Băluță nu și-a pierdut speranța, după FCSB – Lyon 1-3. Marcatorul bucureștenilor crede în calificare: „Vom da totul”
Alex Băluță, jucătorul de atac de la FCSB, a oferit o reacție „la cald” ulterior fluierului final al partidei cu Lyon. Pe Arena Națională, francezii s-au impus în turul „dublei” din „optimile” UEFA Europa League, scor 3-1. S-a intrat la pauză cu avantajul minim al oaspeților, după reușita lui Tagliafico din minutul 30.
Băluță, ex-fotbalistul Universității Craiova, a adus egalarea pentru campioana României în minutul 68. Totuși, eforturile bucureștenilor nu au fost suficiente, iar valoarea trupei lui Paulo Fonseca și-a spus cuvântul. Malick Fofana a răpus-o pe FCSB în minutele 86 și 89.
Băluță s-a arătat fericit pentru golul izbutit, însă nu și-a putut ascunde frustrarea legată de rezultatul final. A subliniat ocaziile irosite de FCSB pe Arena Națională, dar și prestația portarului advers, Perri.
„Sunt fericit pentru gol, deși.. E păcat! E păcat de scor, am avut ocazii imense, ei au avut un portar în formă. Ne-au prins descoperiți și din păcate am pierdut. Puteam egala la 2, dar asta e. Mergem cu capul sus în Franța.
Am intrat hotărât pe gazon, mă simțeam dator față de mine. Am dat primul gol în Europa League, dar se putea mai mult. E frustrant, am fost optimiști, chiar dacă am dat de un colos al Europei. Pe teren nu joacă numele. Vom da tot ce avem mai bun acolo!”, a afirmat Alex Băluță, la microfonul Digi Sport, după confruntarea dintre FCSB și Lyon.