Rezultat uriaș obținut de România U19 în drumul spre EURO! Victorie de senzație în fața Germaniei după o super-reușită semnată de Adrian Mazilu!

România U19 a obținut un rezultat de senzație în fața naționalei similare a Germaniei în drumul spre Campionatul European programat să se dispute chiar în acest an.

Echipa pregătită de selecționerul Adrian Dulcea s-a impus cu scorul de 3-2 în etapa a doua a grupei 6 de la Turul de Elită, care se desfășoară în aceste zile în Croația, fază care reprezintă ultima etapă în drumul spre turneul final care va fi organizat de Irlanda de Nord în perioada 15-28 iulie.

România U19 a învins Germania cu scorul de 3-2 în Turul de Elită, ultima fază înainte de Campionatul European din Irlanda de Nord

Patrick Dulcea, fiul selecționerului, a avut o prestație excelentă în această partidă cu Germania. El a deschis scorul în minutul 28 și a oferit pasa decisivă la golul de 2-1 marcat de Alexandru Stan înainte de pauză. Pentru nemți a reușit să egaleze de fiecare dată Dzenan Pejcinovic, cel care a punctat în minutele 30 și 62.

Scorul final a fost stabilit în minutul 90+4 de Adrian Mazilu, fostul fotbalist de la Farul Constanța, în prezent împrumutat de Brighton and Hove Albion la Vitesse Arnhem. El a marcat cu o execuție spectaculoasă din afara careului, în vinclul porții adverse, informează frf.ro.

De notat și că în poarta Germaniei s-a aflat la acest meci Dennis Seimen, un jucător de origine română care este legitimat în prezent la VfB Stuttgart.

Primele puncte obținute de naționala lui Adrian Dulcea. Lupta pentru calificare este una foarte echilibrată

În urma acestei victorii, echipa națională U19 a României a obținut primele puncte în această grupă de la Turul de Elită. În primul meci, jucătorii pregătiți de Adrian Dulcea au fost învinși cu scorul de 2-0 de Turcia. Tot în prima rundă, Germania a fost învinsă și de Croația, scor 1-2. Această a doua rundă va fi închisă tot în cursul zilei de sâmbătă, cu începere de la ora 16:30, de partida Croația – Turcia.

În ultima etapă din această Grupă 6 de la Turul de Elită, România se va duela cu naționala Croației, în vreme ce Germania va da piept, în mod evident, cu Turcia.

La Campionatul European din vara acestui an se califică echipele clasate pe primele locuri în aceste 7 grupe de la Turul de Elită. Irlanda de Nord, din postura de țară organizatoare, are deja locul la turneul final asigurat din oficiu.

Naționala U19 a României a participat de două ori în istorie la Campionatul European, în 2011 și 2022. Următoarea ediție a acestei competiții se va desfășura chiar în țara noastră.

Cum s-au prezentat cele două echipe la acest meci:

ROMÂNIA: 1. Răfăilă – 2. Aioanei, 4. Tudose, 13. Bădescu, 6. Borza – 18. Florea, 5. Jalade-cpt., 7. Dulcea – 11. Mazilu, 9. Stan (19. Kodor 74′), 10. Pop (17. Caragea 63′)
Selecționer: Adrian Dulcea
Rezerve: 12. Frănculescu – 3. Chinteș, 8. Raicu, 14. Moraru, 16. Rădulescu, 20. Stancovici, 22. Șoptirean

GERMANIA: 1. Seimen – 5. Klemens (3. Wagner 84′), 6. Amoako, 15. Atom, 2. Baum – 19. Gruger, 20. Lubach (11. Maza 56′), 7. Komur, 10. Bischof-cpt., 18. Pejcinovic – 17. Ulrich (16. Kojic 69′)
Selecționer: Christian Worns
Rezerve: 12. Goller – 4. Drexler, 8. Marino, 13. Becker, 14. Schulz

Lotul convocat de Adrian Dulcea pentru Turul de Elită:

Portari: Adrian Frănculescu (CSA Steaua), Vlad Răfăilă (Farul Constanța), Rafael Munteanu (Farul Constanța)

Fundași: Alin Chinteș (Universitatea Cluj), Mario Aioanei (Unirea Slobozia), Mario Tudose (CFC Argeș), Roberto Jalade (Sevilla FC / Spania), Matteo Duțu (Lazio Roma / Italia), Dominik Soptirean (FC Augsburg / Germania), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Robert Bădescu (FC Rapid 1923)

Mijlocași: Alin Raicu (CSA Steaua), Patrick Dulcea (CFC Argeș), Matei Moraru (Ceahlăul Piatra Neamț), Victor Stancovici (FC Unirea Dej), Andrei Florea (Juventus Torino / Italia), Rareș Pop (UTA Arad), Adrian Caragea (Sassuolo / Italia), Mihnea Rădulescu (Gloria Buzău), Adrian Mazilu (SBV Vitesse / Țările de Jos)

Atacanți: Alexandru Stan (CS Mioveni), Jason Vescan-Kodor (US Lecce / Italia)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare