Vineri, 31 ianuarie, Marko Dugandzic (30 de ani) și-a reziliat contractul cu Al-Tai.
Marko Dugandzic a devenit liber de contract
În septembrie 2023, Marko Dugandzic pleca de la Rapid și ajungea în Arabia Saudită, la Al-Tai. În perioada petrecută în zona Golfului, atacantul a fost antrenat de Laurențiu Reghecampf și a împărțit vestiarul alături de fostul rival din România, Andrei Cordea.
În cursul zilei de astăzi, Marko Dugandzic și Al-Tai au decis să se despartă, iar clubul din Arabia Saudită a făcut anunțul oficial pe rețelele sociale.
„Clubul Al-Tai a reziliat contractul cu jucătorul Marko Dugandzic de comun acord. De asemenea, conducerea clubului Al-Taie îi mulțumește jucătorului pentru eforturile depuse în ultima perioadă, urându-i succes în viitoarea sa carieră sportivă„, a transmis Al-Tai.
În peroada petrecută la Al-Tai, Marko Dugandzic a evoluat în 38 de meciuri și a marcat 4 goluri. Croatul poate deveni o țintă pentru Rapid, dar și pentru Adrian Mutu la Petrolul.
Marko Dugandzic ajunsese în liga a doua din Arabia Saudită
Înainte să înceapă aventura în Arabia Saudită, Marko Dugandzic anunțat că vrea să devină golgheterul campionatului, chiar dacă acolo mai evoluau Cristiano Ronaldo, Karim Benzema sau Neymar. În cele din urmă, fostul atacant al Rapidului a retrogradat cu Al-Tai în liga a doua.
„(n.r. dacă vrea să fie golgheter și la arabi) De ce nu? Sunt pregătit. Vreau întâi să îmi cunosc colegii, staff-ul. Orașul e cu mult diferit față de București, e o altă cultură acolo. Vom vedea ce se va întâmpla”, spunea Dugandzic, înainte să ajungă în Arabia Saudită.
Cât a fost în Giulești, Marko Dugandzic a evoluat în 48 de meciuri și a marcat 28 de goluri. La finalul sezonului 2022/2023, croatul a fost golgheterul campionatului, cu 16 reușite, la egalitate cu Andrea Compagno.