Galeria Rapidului a trecut în ultimele luni printr-o serie de frământări interne, ca urmare a problemelor juridice pe care le-a avut și le are în continuare Liviu Bocciu’ Ungurean, liderul Peluzei Nord.
În primă fază, facțiunea „Bombardierii” și-a anunțat retragerea formală din fenomenul ultras, iar la scurt timp grupurile „Original 1923” și „RHV” (Rahova) s-au mutat la Peluza Sud a stadionului Giulești, pentru ca recent să fie nevoie să meargă, cel puțin pentru moment, la Tribuna a II-a.
Grupul denumit „Bombardierii” revine oficial, cu steagul de gard, în galeria Rapidului de la Peluza Nord
Acum, în cursul zilei de joi, a fost anunțată o revenire importantă în Peluza Nord, a celor care compun brigada „Bombardierii”.
„Brigada Bombardierii, una dintre cele mai vechi brigăzi din Peluza Nord, a fost, este și va rămâne adeptă tradiționalismului în ceea ce privește Galeria Rapidului.
Cu peste 25 de ani de activitate în sprijinul echipei, clubului și crezului nostru, suntem mândri că am fost una dintre primele grupări organizate din Peluza Nord, însă nu uităm niciodată că facem parte, împreună cu toți ceilalți suporteri, din marea Familie a Galeriei Rapidului.
Într-un moment poate mai delicat prin care trece Galeria, cu lovituri venite de pretutindeni, ținem să menționăm că Brigada Bombardierii nu a părăsit niciodată Peluza rapidistă.
Trecuți printr-un schimb firesc de generații, nu uităm că cei care astăzi formăm Brigada Bombardierii am fost crescuți și educați în spiritul tradiției vișinii de către cei care ne-au fost și ne vor rămâne mentori – Petre de la Moară și Gigi Corsicanu’.
Anunțul făcut de ultrași
Tradiție vișinie, respect pentru trecut, spirit de sacrificiu și, evident, ceea ce înseamnă luptă pură atunci când este nevoie; toate acestea de la ei le-am învățat. După un sfert de secol, ei au ales să facă un pas în lateral, nu în spate; noi însă vom duce mai departe principiile care ne-au format ca suporteri și ne-au transformat într-o forță. Ei sunt și vor rămâne mentorii noștri și vor avea respectul nostru necondiționat.
Din spirit de solidaritate cu tot ceea ce înseamnă Rapid, echipă și suporteri, am decis că bannerul Bombardierii să revină pe gardul Peluzei Nord, acolo unde a fost, îi este și îi va fi locul.
Timpul s-a scurs, vremurile și oamenii s-au schimbat (inclusiv sau mai ales în Club), dar noi vom rămâne adepții acelorași principii și valori care ne-au călăuzit în ultimii 25 de ani.
Rapid are nevoie de noi, Galeria are nevoie de noi. Iar noi spunem ‘prezent!’; suntem și rămânem aici!
HAI RAPID!”, au informat chiar ei prin intermediul Facebook.