Reproșuri din toate direcțiile pentru arbitrajul de la Sepsi – Farul 1-1: „Nu este posibil! Cum să dai fault acolo?”

Arbitrajul brigăzii conduse de Andrei Chivulete de la meciul Sepsi – Farul 1-1, din etapa a treia a play-off-ului Superligii, a fost contestat foarte dur la finalul jocului de către cei de la gruparea din Sf. Gheorghe.

Ei au invocat faza golului marcat de Darius Oroian în prima repriză, la scorul de 0-0, care a fost anulat pe motiv de fault în atac, asupra lui Cristi Ganea, dar și cea a golului înscris de Louis Munteanu, moment ce, în opinia lui Marius Ștefănescu, a fost precedat de un fault asupra sa, undeva la mijlocul terenului.

Și Andres Dumitrescu a acuzat arbitrajul la finalul meciului Sepsi – Farul 1-1

În legătură cu primul moment, fostul arbitru FIFA Marius Avram le-a dat dreptate celor de la Sepsi. De asemenea, covăsnenii au mai avut un gol anulat, în a doua repriză, pe motiv de offside la Andres Dumitrescu.

La finalul meciului, fundașul stânga nu a fost foarte vehement vizavi de această fază, care a fost una la limită. În schimb, el a apreciat că nu există o explicație logică pentru golul care i-a fost anulat coechipierului său Darius Oroian.

„A fost un meci frumos, zic eu, clar am dominat prima repriză. A doua repriză puțin mai echilibrată. Meritam să câștigăm în seara asta, cu tot respectul pentru Farul, am mulți prieteni acolo.

Am revăzut faza, se vede că am capul în față, dar este și piciorul acolo, nu știu. La golul meu nu sunt așa convins, dar la Oro (n.r. Darius Oroian), acolo a fost clar. Nu ai cum să dai fault acolo. A căzut fără să îl împingă. Cum să dai fault acolo?

Nu critic arbitrajul sau ceva, dar nu este posibil să ne anulezi un gol perfect valabil. Sunt vreo 7 puncte acum de locul 2 și de locul 3 vreo 4 puncte, într-adevăr este greu”, a spus Andres Dumitrescu la finalul meciului Sepsi – Farul 1-1. 

În schimb, Oroian nu a avut deloc un discurs dur la adresa arbitrajului, chiar dacă și el a apreciat că echipa sa ar fi meritat victoria în această partidă: 

„Vă dați seama, este puțin și jocul psihic în aceste situații. Cred că, după prestația noastră din seara asta, meritam cele trei puncte. Ne-am dorit să câștigăm, s-a văzut asta și din jocul nostru, asta este, trebuie să ne concentrăm pe celelalte meciuri, să încercăm să câștigăm cât mai multe puncte. Asta a fost decizia luată de către arbitri și trebuie să respectăm, asta este”. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare