Real Madrid şi-a stabilit ţinta pentru perioada de mercato din iarnă. Joacă în naţionala Franţei şi costă 100 de milioane de euro

Real Madrid are nevoie de jucători în apărare. Problemele medicale ale fundașilor, cu care „albii” s-au tot confruntat în ultimii ani, i-au determinat pe şefii campioanei Europei să caute soluţii de calitate, dar scumpe, la alţi giganţi de pe continent.

Astfel, Realul s-a oprit asupra lui William Saliba, de la Arsenal.

Francezul costă 100 de milioane de euro

Stoperul de 23 de ani a devenit „prioritatea absolută” a clubului pentru perioada de mercato din vară. Real Madrid este dispusă să ofere 83 de milioane de lire sterline (puțin peste 100 de milioane de euro), o sumă care ar depăși toate recordurile anterioare.

Fundașul englez mai are contract cu Arsenal până în vara anului 2027, dar este deschis să plece din această iarnă la Real Madrid, în cazul în care vor ajunge la un acord, conform Digisport.

Rudiger și Alaba, accidentaţi

Carlo Ancelotti a confirmat problemele medicale și a dezvăluit opțiunile pe care le are la dispoziție pentru a acoperi absențele din apărare. Printre soluțiile temporare se numără Jacobo Ramon, Raul Asencio și Aurelien Tchouameni, care ar putea fi reprofilat pe poziția de fundaș central.

Real Madrid se confruntă cu o situație dificilă, după ce Antonio Rudiger și David Alaba vor fi indisponibili timp de aproximativ trei săptămâni. Ambii fundași centrali sunt accidentați și nu vor putea evolua în meciurile următoare, inclusiv în dubla crucială cu Manchester City din UEFA Champions League.

”Suntem în stare de urgență, atât Rudiger, cât și Alaba o să fie OUT pentru 20 de zile. Singurele opțiuni pentru postul de fundaș central sunt Jacobo Ramon, Raul Asencio și Tchouameni”, a spus Carlo Ancelotti.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare