Reacția mult așteptată din partea lui Darren Cahill pentru Simona Halep: „O luptătoare până în măduva oaselor, ești extraordinară!”

S-a produs și reacția mult așteptată a lui Darren Cahill, vizavi de decizia finală în cazul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep, comunicată de TAS în cursul zilei de marți.

Antrenorul australian este cel alături de care jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani a obținut cele mai importante rezultate din cariera sa: câștigarea turneelor de Grand Slam de la Roland Garros și Wimbledon și ocuparea primului loc în clasamentul WTA pentru o perioadă destul de lungă.

Ce i-a transmis Darren Cahill fostei colaboratoare Simona Halep, după ce suspendarea ei în cazul de dopaj a fost redusă de TAS de la patru ani la nouă luni

În prezent, Cahill colaborează, cu rezultate foarte bune, cu italianul Jannik Sinner, jucător situat pe locul 3 în ierarhia ATP, dar, chiar și așa, nu putea rata oportunitatea de a-și manifesta emoțiile generate de verdictul pozitiv primit de fosta sa colaboratoare.

„Integritate, onestitate și o luptătoare până în măduva oaselor. Ești extraordinară, Simo! Bravo și bine ai revenit acolo unde îți este locul”, a scris Darren Cahill pe Instagram.

În contrapartidă, trebuie menționat faptul că Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep la momentul în care ea a fost depistată pozitiv la roxadustat și, în plus, chiar omul care i-a recomandat sportivei să consume acel supliment nutritiv dovedit ulterior contaminat, încă nu a oferit o reacție propriu-zisă cu privire la acest subiect, ci s-a rezumat doar la a furniza un răspuns pe rețelele de socializare la o opinie referitoare la această chestiune.

Cum a primit fostul lider WTA această veste

La scurt timp după formularea verdictului din partea TAS, Simona Halep a ținut să precizeze, o dată în plus, faptul că a fost convinsă în tot acest timp că în cele din urmă i se va face dreptate în această speță.

De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.

Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit”, a spus jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani, citată de Euronews România.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare