Reacția lui Darius Olaru, după ce a fost criticat de Gigi Becali: ”De ce nu m-a schimbat?”

FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 2-0 (2-0), duminică seară, într-o partidă din etapa a 3-a a play-off-ului din Superligă.

Florinel Coman a deschis scorul în minutul 29, printr-o execuție din lovitură liberă, iar Ștefan Vlădoiu, trei minute mai târziu, a reluat un balon în propria poartă, după un corner bătut de același Florinel Coman.

În urma acestui rezultat, FCSB rămâne lider autoritar al Superligii, cu 41 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova și CFR Cluj își împart locul secund, cu 31 de puncte.

Darius Olaru recunoaște că a făcut meci slab contra Universității Craiova

Imediat după meci, patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a tras concluziile după victoria contra Universității Craiova.

La capitolul minusuri a trecut prestația lui Darius Olaru, cel care, în opinia omului de afaceri, a jucat mai mult pentru el, decât pentru echipă, în acest duel.

Eu le-am transmis și la pauză: e 2-0, e câștigat meciul. Sunt trei puncte. Și ce am nevoie de golul trei? Pentru ce am nevoie să joc decisiv, să pierd mingea, să iau gol.

Noi, astăzi, am câștigat un meci fără Olaru. A dat toate mingile la ei. Aleargă el, dar noi am câștigat meciul ăsta cu Olaru…Nu l-am văzut niciodată jucând atât de slab. Nu vreau să-l critic mai mult pentru că este un jucător de mare caracter. Mai avea puțin și ieșea el singur de pe teren, că a dat toate pasele la adversari.

Nu știu ce s-a întâmplat astăzi cu Darius Olaru, nu pot să-mi explic. Prea multe mingi la adversar. La mine nu ai voie așa ceva. Dacă era alt jucător și nu era Olaru…Din respect pentru el nu l-am schimbat. Trebuie să fim campioni”, a declarat Gigi Becali, imediat după meci.

”Știu că am făcut o partidă slabă!”

Invitat la flash-interviuri, Darius Olaru a recunoscut și el că a făcut un joc modest contra Universității Craiova și chiar a părut curios de faptul că patronul Gigi Becali nu l-a schimbat la un moment dat, așa cum obișnuiește să facă cu alți jucători.

De ce nu m-a schimbat? Știu și eu să-mi fac autocritica, dar echipa a câștigat. Încerc să-mi fac treaba cât mai bine. Suntem o echipă și jucăm toți, nu jucăm doar X sau Y.

Știu că am făcut o partidă slabă, un 5,5. Dar echipa a câștigat și mergem mai departe”, a declarat Darius Olaru după meci, la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare