Reacţia halucinantă a lui Elias Charalambous după ce Gigi Becali a vrut să-l scoată pe Luis Phelipe de pe teren, în minutul 25

Gigi Becali a declanşat o adevărată furtună la FCSB după ce a vrut să-l scoată pe Luis Phelipe de pe teren, în minutul 25 al partidei cu Voluntari. MM Stoica s-a opus acestei decizii, la partida cu ilfovenii, iar ecourile au continuat.

Subiectul a fost tratat şi de antrenorul principal, Elias Charalambous, care, aşa cum era de aşteptat, a evitat să critice decizia patronului.

Charalambous, undă verde pentru Becali să facă orice

Tehnicianul de pe banca roş-albaştrilor a fost întrebat în legătură cu declarația patronului despre atacantul brazilian: „Pe Luis Phelipe am vrut să-l scot în minutul 25. Dar am vorbit cu MM și a zis că la pauză. Nu se poate în halul ăsta”.

Antrenorul FCSB-ului i-a dat dreptate lui Becali că are dreptul să facă orice doreşte.

„Îl știți foarte bine pe patron. FCSB e viața lui, aici e inima lui. Se gândește mereu la acest club. Și e o persoană care mereu spune ce gândește.

Cred că e normal ca fiecare patron care dă bani să-și spună părerile. Așa e peste tot în fotbal. Boss-ului îi place să se exprime, e stilul lui.

Asta îl face fericit. Așa trăiește el. Eu nu pot să-l schimb. E de mulți ani așa, așa e el ca om. Sunt fericit că nu se ascunde. Așa e.

Noi mereu putem găsi soluții. Suntem un grup foarte unit. Mihai Stoica mereu ne ajută.

Suntem fericiți împreună și găsim mereu variante”, a declarat Elias Charalambous înainte de FCSB – Petrolul, ce se dispută duminică seară.

L-a apărat pe Octavian Popescu

În schimb, Elias Charalambous i-a luat apărarea lui Octavian Popescu.

„Tavi e un jucător foarte talentat, un jucător tânăr de care trebuie să avem grijă. Consider că are calități pentru o carieră importantă.

Trebuie să fie susținut, iar eu consider că are tot ce îi trebuie pentru o carieră importantă.

El poate juca pe toate pozițiile din față – număr 10, extremă sau vârf.

Avem mulți jucători care pot juca pe mai multe poziții, ați văzut asta și în ultimul meci”, a mai spus antrenorul bucureştenilor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare