Răzvan Burleanu a susținut în cursul zilei de marți o conferință de presă, la finalul ședinței Comitetului Executiv din cadrul Federației Române de Fotbal.
Cu această ocazie, președintele FRF a confirmat despărțirea de selecționerul Edi Iordănescu și a dat detalii despre procedura în baza căreia se va alege succesorul său.
Răzvan Burleanu, fără resentimente față de Edi Iordănescu
Pe de altă parte, el a ținut să sublinieze că motivul adevărat pentru care antrenorul nu a mai dorit să continue a fost exact acela exprimat de acesta în mai multe rânduri, respectiv necesitatea de a petrece mai mult timp alături de familie.
De asemenea, Burleanu a susținut că a primit asigurări din partea lui Edi Iordănescu legate de faptul că el nu va semna cu vreo echipă de club în viitorul apropiat, așa cum s-a vehiculat în ultima perioadă.
Nu în ultimul rând, președintele Federației a dorit să precizeze că îi înțelege perfect decizia fostului selecționer și, totodată, i-a rugat pe suporterii echipei naționale să încerce să facă același lucru, lăsând de înțeles și că nu exclude posibilitatea ca la un moment dat în cariera sa Edi Iordănescu să revină în funcția de selecționer al echipei naționale a României.
„A meritat și merită tot respectul nostru”
„Începând de ieri știm că mandatul lui Edi Iordănescu se va termina la sfârșitul acestei luni. Ne-am fi dorit să continuăm cu Edi. Îi suntem recunoscători pentru faptul că în mandatul lui am reușit să producem cea mai importantă performanță din ultimii 24 de ani.
Aceasta cred că este și cea mai importantă moștenire a lui Edi Iordănescu. Generația de suflet a reușit să inspire națiunea noastră. Chiar ne-am dori că administrație ca la un moment dat drumurile noastre să se poată reîntâlni din punct de vedere profesional. Rămânem prieteni, în ciuda faptului că nu vom mai putea rămâne împreună pentru următorul mandat.
Acest lucru vine ca urmare a faptului că relația noastră s-a bazat pe încredere, profesionalism și respect încă din prima zi în care Edi Iordănescu a acceptat această responsabilitate de a conduce destinele echipei naționale.
Din punctul meu de vedere, Edi Iordănescu este un antrenor cu un potențial uriaș. Vă confirm că nu au existat probleme de ordin financiar în discuțiile dintre noi, nu au existat problemele legate de durata contractului, nu au existat probleme în ceea ce privește situația staff-ului tehnic. Toate aceste subiecte au fost agreate între mine și Edi Iordănescu înainte de plecarea la EURO.
Răzvan Burleanu, apel către presă și fani: „Vă invit să îl înțelegeți”
Singurul element care îl determină pe Edi Iordănescu în a nu continua la echipa națională este că își dorește să fie mai aproape de familie pentru o anumită perioadă de timp. Am amânat la maxim această decizie, abia ieri am avut această confirmare oficială. Am sperat până în ultimul moment că Edi se va răzgândi. Edi Iordănescu a meritat și merită tot respectul nostru, de aceea l-am înțeles perfect în această decizie. De asemenea, vă invit și pe dumneavoastră să îl înțelegeți la fel.
Să lucrezi în cadrul Federației Române de Fotbal ca selecționer al echipei naționale este o presiune foarte mare. Acesta este elementul care cred că l-a determinat în momentul de față să ia o asemenea decizie. Edi a trecut prin foarte multe provocări.
E o misiune cu siguranță onorantă pentru orice român să antreneze echipa națională. Îi rog și pe suporteri să nu se supere de decizia lui Edi.
Cum se va alege următorul selecționer al echipei naționale a României
Mâine se va convoca Comisia Tehnică la 10:30, pentru ca apoi cu propunerile lor să putem să mergem mai departe. Vrem să numim cel mai bun selectioner cât mai repede posibil, care să ducă actualul lot la potențialul maxim și să ne îndeplinim visul de a ne califica la Campionatul Mondial din 2026. Ne dorim că actuala generație de suflet să continue să inspire și alte generații.
(n.r. Edi Iordănescu) Ne-a confirmat și reconfirmat că acesta a fost motivul principal. Probabil că nu a mai cunoscut o presiune similară. Și, totodată, că nu va semna cu niciun club în perioada următoare. Echipa națională este foarte atractivă, dar ai nevoie ca ambele părți să fie de acord”, a spus Răzvan Burleanu în cadrul conferinței de presă.