Edi Iordănescu (46 de ani) este selecționerul care ne-a calificat la EURO 2024, după o absenţă de 8 ani de la o competiţie majoră pentru naţionala noastră.
România a reuşit o victorie superbă, 3-0, cu Ucraina, dar am pierdut, 0-2, cu Belgia. Iordănescu jr. este dorit în continuare pe banca tricolorilor, dar antrenorul de 45 de ani ezită, deocamdată, să-şi pună semnătura pe un nou contract cu Federaţia.
Adrian Mutu stă la pândă
În contextul negocierilor eşuate cu Edi, conducerea FRF și-ar fi făcut planul B și, în situația în care Edi Iordănescu ar decide să se despartă de echipa națională, i-ar fi stabilit înlocuitorul: Adrian Mutu (45 de ani).
Fostul mare atacant al naţionalei recunoaşte că şi el ar accepta imediat o eventuală ofertă din partea lui Răzvan Burleanu.
”Sunt surprins, nu comentez. Cred că în momentul acesta ar fi cel mai logic să se reînnoiască contractul lui Edi, să meargă mai departe. Nu aș vrea să comentez informația. Îi cunosc pe jucători, pe Drăgușin l-am debutat la U21.
Pe Marius Marin l-am făcut căpitanul echipei, chiar dacă nu juca la Mirel. L-am adus și pe Rațiu, sunt jucători pe care îi cunosc pentru că generația asta a fost cu Mirel și cu mine. Cred că este o generație de valoare, o generație de suflet
Cu Rădoi, dar și cu mine au produs niște emoții importante suporterilor români la EURO. Ianis și Olaru au intrat moi, mi s-a părut că nu au adus niciun punct pe faza ofensivă, așa cum își dorea Iordănescu. Vedem ce se întâmplă, normal că asta e una dintre dorințele mele (n.r.- să fie selecționerul României)”, a spus Mutu, potrivit fanatik.ro.
Promisiunea lui Edi Iordănescu pentru fani
La finalul meciului cu Belgia, Edi Iordănescu a recunoscut forța belgienilor și a admis că naționala traversează un moment delicat. Selecționerul este însă convins că actuala echipă va obține calificarea.
”Mulțumesc echipei. Ne-am luptat, am nu am cedat. Pentru asta sunt recunoscător. E foarte greu când pleci cu 0-1 din minutul 2, împotriva numărului 3 mondial. Am suferit în prima repriză.
În a doua repriză am avut o altă Românie, am avut ocazii, puteam întoarce rezultatul.
Tot timpul este loc de mai mult. Am cerut ca echipa să dea totul, iar ei au dat totul. Băieții ăștia au ținut România pe primul loc, au învins Ucraina, suntem la mâna noastră.
M-am supărat la golul 2. Acum trebuie să ne recuperăm și să ieșim cu un rezultat pozitiv în meciul cu Slovacia.
Este o grupă nebună, e un moment important. E un moment de răscruce pentru noi. E momentul adevărului pentru toată lumea.
Am simțit o emulație incredibilă, dar acum e momentul în care trebuie să strângem rândurile. E momentul pozitivității, în care trebuie să ne arătăm aprecierea pentru această generație. Această generație va aduce calificarea în fazele eliminatorii. Sunt sigur de asta!”, a spus Edi Iordănescu.