Rapid – FCSB, pe Arena Națională? Anunțul lui Dan Șucu

Dan Șucu a anunțat imediat după Rapid – UTA 4-1 că ultima partidă din sezonul regulat, cu FCSB, s-ar putea juca în cele din urmă pe Arena Națională.

Dan Șucu a fost extrem de bucuros după victoria cu UTA, din runda 28 a Superligii. Omul de afaceri l-a lăudat pe debutantul Robert Bădescu, marcatorul unui gol în primele minute petrecute în Liga 1. Finanțatorul Rapidului nu l-a uitat nici pe Burmaz, autor al unei execuții senzaționale.

Dan Șucu speră ca Rapid – FCSB să se joace pe Arena Națională

Șucu a uitat de scandalul care a fost la un pas să ”detoneze” atmosfera din Giulești. Vrea cât mai mulți suporteri alături de echipă, mai ales că se apropie derby-ul cu FCSB.

La plecarea de la stadionul Giulești, omul de afaceri a dezvăluit că ar putea realua negocierile, astfel încât meciul cu FCSB să se joace pe cel mai mare stadion al țării.

Cele două cluburi au discutat mai multe zile, dar nu au ajuns la un numitor comun.

”Mâine (joi – n.r.) o să reevaluăm dacă meciul cu FCSB îl putem disputa pe Arena Națională. Cererea de bilete depășește de patru ori capacitatea stadionului”, a declarat Dan Șucu.

”Prima felicitare este îndreptată antrenorilor de la juniori. Speedy (n. red. Robert Bădescu) este jucător de primă ligă. Golul lui Burmaz este cel mai frumos văzut pe Giulești”,
Dan Șucu

ECHIPELE DE START

Rapid: Aioani – Braun, Săpunaru, Iacob, Bădescu – Oaidă, Djokovic – Krasniqi, Hasani, Petrila – Rrahmani
Rezerve: Drăghia – I. Cristea, Grigore, Hromada, Cîrjan, Bamgboye, Papeau, Burmaz, El Sawy
Antrenor: Cristiano Bergodi

UTA: Florin Iacob – Tiberiu Capusa, Marko Stolnik, Alexandru Benga, Diogo Rodrigues – Cristian Mihai, Marcelo De Freitas – Claudiu Micovschi, Andrej Fabry, Eric Omondi – Kevin Luckassen
Rezerve: Kucher – Iarasciuc, Trif, A. Lopez, J. Pedro, A. David, R. Stanciu, V. Morar, Al. Tudorie
Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: Superbet Arena Giulești
Arbitru: : Cătălin Popa (Piteşti)
Asistenți: George Neacşu (Câmpulung Muscel), Adrian Popescu (Craiova)
Arbitru VAR: Rareș Vidican (Satu Mare)
Asistent VAR: Andrei Moroiță (Ploieşti)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare