Raphinha și-a ieșit din minți în meciul Barcelona – Betis! Nervos, brazilianul l-a sfidat pe Hansi Flick, dar și pe portarul catalanilor!

Raphinha, superstarul de 28 de ani legitimat la Barcelona, a oferit un moment regretabil după finalul partidei cu Betis Sevilla. Duelul din etapa cu numărul 30 a acestei ediții de La Liga s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1.

Brazilianul de sub comanda neamțului Hansi Flick a început jocul din postura de rezervă. Raphinha a fost introdus pe gazon la 12 minute distanță de momentul reluării confruntării, după pauză.

Raphinha, „fiert” pe arbitraj după duelul Barcelona – Betis! Sud-americanul nu a ascultat de Hansi Flick și nu i-a păsat nici de Marc-Andre ter Stegen

Imediat cum s-a terminat meciul, Raphinha a vrut să își exprime nemulțumirile legate de modul în care „oficialii” au condus partida. Tehnicianul formației blaugrana a încercat să-l oprească pe elevul lui în momentul în care fotbalistul certa de la distanță un tușier.

Raphinha nu a ascultat de Hansi Flick și a protestat în continuare. Mai mult, a degajat furios un balon, iar apoi s-a aflat în prim-planul unui moment ce poate fi catalogat regretabil și cu portarul neamț Marc-Andre ter Stegen.

Concret, goalkeeper-ul Barcelonei a stat în fața tunelului și l-a așteptat pe Raphinha. Germanul a vrut să-l liniștească pe colegul lui, însă extremei lui Flick nu i-a păsat prea mult în febra momentului și chiar l-a impins pe coechipier.

Pe „Estadio Olimpico Lluis Companys”, scorul a fost deblocat de Barcelona după doar opt minute. Joules Kounde a recuperat balonul în propria jumătate, apoi i-a pasat lui Lamine Yamal. Acesta a continuat cu Ferran Torres, iar fostul fotbalist de la Manchester City a jucat din prima pentru Gavi, care l-a învins pe Adrian cu un șut la colțul lung din interiorul careului celor de la Betis

În minutul 17, oaspeții au reușit să restabilească egalitatea. Giovanni Lo Celso a centrat foarte bine de la colțul terenului, iar fundașul central Natan a reluat cu capul de lângă Araujo. Apărătorul legitimat la Betis nu i-a dat șanse lui Szczesny.

Echipele de start la care au apelat Hansi Flick și Manuel Pellegrini

FC Barcelona (4-2-3-1): Szczesny – Kounde, Cubarsi, Araujo, Balde – De Jong, Pedri – Yamal, Gavi, Torres – Lewandowski
Rezerve: Kochen, Pena – Christensen, Fati, Fort, Garcia, Lopez, Martin, Raphinha, Torre, Victor
Antrenor: Hansi Flick

Real Betis (4-2-3-1): Adrian – Ruibal, Bartra, Natan, Perraud – Cardoso, Altimira – Antony, Lo Celso, Fornals – Hernandez
Rezerve: Guilherme, Vieites – Avila, Bakambu, Bellerin, Carvalho, Flores, Llorente, J. Rodriguez, R. Rodriguez, Sabaly
Antrenor: Manuel Pellegrini

Stadion: „Estadio Olimpico Lluis Companys” (Barcelona)
Arbitru: Jesus Gil Manzano

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare