Rangers l-a demis zilele trecute pe Philippe Clement, iar oficialii clubului s-au reorientat rapid.
Cine este Barry Ferguson, noul antrenor de la Rangers
Concret, legendarul Barry Ferguson a fost numit ca tehnician interimar la Rangers. Fostul mijlocaș nu mai antrenase pe nimeni din februarie 2022, atunci când s-a despărțit de formația Alloa Athletic.
Barry Ferguson este o adevărată legendă la Rangers. A crescut la clubul de pe Ibrox, unde a fost căpitan și a îmbrăcat tricoul primei echipe în perioada 1994 – 2009. 45 de selecții și 3 goluri sunt cifrele tehnicianului la naționala Scoției.
Venirea lui Barry Ferguson la Rangers poate schimba datele problemei în ceea ce îl privește pe Ianis Hagi. Românul are șanse minime să-și prelungească angajamentul scadent în vară, însă eventualele presiuni din partea noului antrenor pot avea rezultate.
Primul meci al lui Barry Ferguson la Rangers este miercuri, 26 februarie, contra celor de la Klimarnock.
Barry Ferguson insistă pentru păstrarea lui Ianis Hagi la Rangers
Inițial, despre Ianis Hagi s-a scris că mai are contract cu Rangers până în vara anului 2026, însă lucrurile stau cu totul diferit. Concret, înțelegerea românului expiră la finalul sezonului curent, iar fotbalistul poate discuta cu orice formație în momentul de față.
Această situație i-a speriat pe fanii lui Rangers, în condițiile în care Ianis Hagi este un fotbalist extrem de iubit pe Ibrox. De curând, Barry Ferguson, legenda clubului, le-a cerut celor din conducere să rezolve rapid situația românului.
„Încă un lucru care m-a luat prin surprindere este acela că Hagi nu are contract din vară. Am fost surprins, să fiu sincer. Am crezut că mai avea încă 18 luni. Acesta este un caz pe care cei din club trebuie să-l rezolve foarte repede”, a spus Ferguson.