Radu Drăgușin, prezent în ”11”-le ideal al fazei de la EURO 2024! Presa spaniolă a ales cei mai buni jucători din a treia fază a Campionatului European

După remiza de miercuri seară împotriva Slovaciei, scor 1-1, România s-a calificat în optimile de la EURO 2024. Odată cu finalizarea meciurilor din grupe, presa spaniolă a făcut cel mai bun „11” din ultima fază de la EURO. Radu Drăgușin face parte din lotul acestora, în compartimentul defensiv.

Presa spaniolă, „Nu vă enervați!”

România a triumfat în Grupa E, din care au mai făcut parte Belgia (locul doi), Slovacia (locul trei) și Ucraina (locul patru). Această calificare intră în istoria țării deoarece este pentru a doua oară când naționala României se califică în faza eliminatorie de la European. Ultima dată când acest lucru a fost realizat este în succesul din anul 2000.

Odată ce toate meciurile din faza a treia a grupelor de la EURO 2024, publicația spaniola Mundo Deportivo a creat primul ”11” ideal. Aceștia l-au introdus în compartimentul defensiv și pe Radu Drăgușin, stoperul român care activează la Tottenham și care a impresionat în acest turneu final.

Primul 11, conform Mundo Deportivo: Mamardashvili (Georgia) – Radu Drăgușin (România), Calafiori (Italia), Cucurella (Spania) – Kante (Franța), Lobotka (Slovacia) – Sabitzer (Austria), Musiala (Germania), Fabian (Spania) – Yamal (Spania), Mikautadze (Georgia)

În postarea de pe platforma Facebook, jurnaliștii iberici au lăsat și un scurt mesaj pentru internauți.

„Nu vă enervați în comentarii!”

România dă peste Olanda în optimi la EURO 2024

România a aflat miercuri seară că urmează să dueleze cu Olanda în optimile de finală de la  EURO 2024, după ce a câștigat Grupa E de la turneul final din Germania în baza golaverajului, după ce toate naționalele din această grupă au încheiat cu câte 4 puncte.

Naționala pregătită de Ronald Koeman a încheiat pe locul 3 Grupa D de la acest Campionat European. Astfel, în urma stabilirii configurației finale a acestei faze a competiției, i-a ieșit în cale echipei lui Edi Iordănescu în faza următoare.

Această partidă a fost deja programată de UEFA să se dispute marți, 2 iulie, de la ora 19:00. Partida se va disputa pe „Allianz Arena” din Munchen. Pe acel stadion, România a învins Ucraina cu scorul de 3-0 în meciul de debut de la acest turneu final.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare