Radu Drăgușin, încântat de ce se întâmplă cu el în prezent la Tottenham

Radu Drăgușin a vorbit în cursul zilei de vineri atât despre meciul României din Cipru de sâmbătă seară, cât și despre situația sa de la Tottenham.

Radu Drăgușin, încântat de modul în care este tratat de Tottenham: „Și-au arătat foarte mare încredere față de mine”

Deși vine după un moment destul de delicat, reprezentat de acel cartonaș roșu direct primit în minutul 7 al meciului de pe teren propriu cu Qarabag din Europa League, fundașul central în vârstă de 22 de ani susține că are parte în continuare de încredere totală din partea clubului, aspect care, în mod evident, îl bucură foarte mult.

„Eu sunt bine, sunt încrezător pentru următorul sezon. Cei de la Tottenham și-au arătat foarte mare încredere față de mine, este important, vreau să le-o răsplătesc”, a spus Radu Drăgușin pentru Digi Sport.

De asemenea, cu aceeași ocazie, internaționalul român a fost întrebat, așa cum era firesc să se întâmple, și despre partida din Cipru și s-a arătat destul de încrezător cu privire la șansele obținerii unui rezultat favorabil la Larnaca.

Cum a prefațat fundașul central meciul Cipru – România din Liga Națiunilor

„Impresii bune, suntem încrezători, am muncit bine zilele astea, am venit încrezători aici după ultimele rezultate și sperăm să o ținem tot așa. Pot să spun că s-a menținut aceeași unitate, putem spune că, cu fiecare acțiune, venim și mai nerăbdători. Acest lucru ne-a dat multă putere și această unitate trebuie să o ducem mai departe.

(n.r. Despre faptul că naționala României va fi susținută la Larnaca de destul de mulți fani) Am auzit și eu acest lucru, abia așteptăm să îi vedem și aici, pentru noi este un lucru foarte important, pentru România jucăm, pentru ei, pentru toată țara noastră.

Trebuie să învățăm să jucăm și din postura de favoriți, trebuie să ne arătăm încrederea, valoarea, să o transpunem în teren. Trebuie să o ținem pe aceeași direcție. Este a doua acțiune (n.r. Sub comanda lui Mircea Lucescu), am înțeles mai multe lucruri toți, era greu în primele zile, acum o lună, când ne-am întâlnit prima oară. Sunt sigur că vom avea această campanie foarte reușită și pe viitor la fel.

Și la juniori, și la U21, și la prima echipă trebuie să învățăm să ne expunem valoarea”, a mai spus Drăgușin pentru sursa citată anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare