Radu Drăguşin, după România – Bulgaria 0-0: „Relaţiile din afara terenului sunt din ce în ce mai bune”

Radu Drăguşin (22 de ani) a fost titular în centrul defensivei la meciul România – Bulgaria 0-0. Fundaşul lui Tottenham a dezvăluit că atmosfera din cadrul lotului este una foarte bună şi că jucătorii devin prieteni şi în afara terenului.

Chestionat pe tema viitorului său, Drăguşin a confirmat că rămâne la Tottenham.

Obiectivul pentru EURO 2024

Amicalul cu Bulgaria s-a încheiat 0-0. Dennis Man a ratat un penalty în minutul 51. După ultimul fluier al arbitrului, publicul a „fluierat” naţionala.

„Este un test folositor, pentru că fiecare meci pe care putem s-l jucăm este benefic. Trebuie să fim bine pregătiţi pentru a juca la acest European. trebuia să câştigă, fără dar şi poate. Nu am reuşit să fructificăm ocaziile. Colegii mei care au intrat titulari sau pe parcurs cred că au jucat foarte bine.

Acum este presiunea Europeanului. Atmosfera este pe un trend foarte bun. Devenim tot mai legaţi în teren, relaţiile din afara terenului sunt din ce în ce mai bune.

Orice turneu final este o ocazie foarte mare de a arăta că putem face faţă la nivel internaţional. (n.r. – tu rămâi la Tottenham?) Da”, a declarat Radu Drăguşin.

România – Bulgaria 0-0 | Echipele de start:

Echipa de start a României: 1. Niță – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 4. Rus, 11. Bancu – 18. R. Marin, 6. M. Marin, 10. Stanciu -13. Mihăilă, 19. Drăguș, 20. Man.

Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu, 26. Sava, 5. Nedelcearu, 7. Sorescu, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 14. Hagi, 15. Șut, 17. Coman, 21. Olaru, 22. Mogoș, 23. Grameni, 24. Racovițan, 25. Bîrligea
Selecționer: Edi Iordănescu (45 de ani)

Bulgaria (4-3-3): Dyulgerov – Turitsov, Atanasov, Petkov, Petrov – Petkov, Krastev, Kostadinov – Despodov, Kolev, Panayotov

Rezerve: Mitov, Vutsov, Tombak, Lyaskov, Kirilov, Minchev, Rusev, Petrov, Minchev, Iliev, Yusein, Popov

Selecționer: Ilian Iliev

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare