Vocea critică la adresa aproape oricui din fotbalul românesc l-a atacat pe Radu Drăguşin chiar şi în momentele de suferinţă ale fundașului de 23 de ani.
Internaționalul român s-a accidentat foarte grav la meciul lui Tottenham cu Elfsborg, din Europa League. Diagnosticul ar fi îngrozitor: ruptură de ligamente încrucişate. Asta ar însemna că Drăguşin ar putea lipsi aproximativ 6-8 luni.
Banciu crede că Drăguşin nu e o pierdere
Radu Banciu contestă valoarea fundașului central pentru care Tottenham a plătit 25.000.000 de euro. Jurnalistul nu-l vede pe tânărul fotbalist un simbol cu care fanii din România să se asocieze.
”Noi ne bucurăm, dar cine e Drăgușin? Trebuie să îmi placă Aura Urziceanu mai mult decât Tina Turner? Asta e o prostie, un stereotip al vremurilor noastre.
Dar nu ne vom mai putea lăuda cu asta, că o să auzim: ”Îți place de Drăgușin? Ești suveranist”. Să lăsăm mai ușor cu prostiile. Dar cine e Drăgușin?
Unul de 10 ori mai prost ca Ballerdi. De ce să nu țin cu Ballerdi atunci? Ce am eu cu Drăgușin, ce am de împărțit cu el?”, a comentat, în stilul caracteristic, Radu Banciu, potrivit iamsport.ro.
Cine îl poate înlocui pe Radu Drăguşin
Mircea Lucescu trebuie să găsească un înlocuitor pentru Radu Drăgușin, iar Andrei Vochin a dezvăluit fundașul care are șanse foarte mari să fie în lotul lui ”Il Luce” și la următoarea acțiune: Matei Ilie (22 de ani) de la CFR Cluj. De asemenea, şi Alex Paşcanu, de la Rapid, rămâne în atenţia selecționerului de 79 de ani.
Matei Ilie a jucat 19 meciuri (1576 de minute) în acest sezon pentru CFR Cluj, timp în care a reușit să marcheze un gol.