Probleme pentru Olimpiu Moruțan! Românul nu-și revine după accidentarea gravă suferită în aprilie 2024

În luna aprilie, Olimpiu Moruțan (25 de ani) a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile și a avut nevoie de operație pentru a-și rezolva problema.

Olimpiu Moruțan mai are nevoie de timp

După o lungă perioadă de timp de recuperare, Olimpiu Moruțan a revenit la antrenamentele celor de la Pisa și chiar a evoluat pentru echipa a doua a clubului. Cu toate acestea, românul n-a prins vreun minut sub comanda lui Pippo Inzaghi și a rămas pe bancă la ultimele 4 meciuri.

Acum, italienii au venit cu o veste tristă despre Olimpiu Moruțan. Internaționalul român nu este încă refăcut complet, iar acesta este motivul pentru care nu a fost încă trimis în teren la Pisa.

Cel mai așteptat om este Moruțan, prima semnătură ideală reală, un jucător pe care nerazzurri l-au adus în așteptarea celei de-a doua părți a sezonului, permițându-i să-și revină după accidentare. Românul nu este încă în vârful formei”, au scris italienii.

Olimpiu Moruțan: „Atunci mi-am dat seama că e ceva grav”

În cadrul unui interviu acordat pentru FRF, Olimpiu Moruțan a povestit cu lux de amănunte ce a simțit în momentul accidentării. Totodată, fotbalistul a recunoscut că și-ar fi dorit enorm să joace în Germania, asta deoarece își dorea să aibă această ocazie încă de când era copil.

Am avut niște emoții foarte mari (n.r. mesajul lui Edi Iordănescu). Știm cu toții cât de mult ne-am dorit și cât am muncit să fim la acest Campionat European. Visul meu era să merg cu echipa națională la un turneu final. 

Acest vis mi l-am pus de când eram copil. N-am reușit să-l duc la capăt, dar cu siguranță, pe viitor, o să am și eu parte de Campionate Europene. Primele două săptămâni au fost cele mai dificile pentru că am avut mici dureri la început. După ce au trecut cele două săptămâni, m-am simțit din ce în ce mai bine.

„Prietena mea era la stadion atunci”

Sincer, când m-au scos de pe teren, prima oară m-au dus domnii cu targa spre vestiarul stadionului și am crezut că îmi vor pune gheață și îmi vor zice să mă liniștesc. După ce am văzut că merg spre ambulanță mi-am dat seama că e ceva grav.

Mergând pe drum cu ambulanța, am spus că orice ar fi trebuie să trec peste. Eram în RMN și mă gândeam că dacă o să fie ceva grav o să stau mai mult timp, o să pierd EURO. Mă rugam în RMN să fie ceva mai scurt, de o lună maxim. Asta a fost povestea pe scurt. 

Chiar în acel moment, prietena mea era la stadion, aveam semifinala Cupei Turciei cu Beșiktaș și era chiar în tribune. Cu ea am vorbit prima dată. Am fost puternic mental și am spus că nu mai pot să dau timpul înapoi. Trebuie să-mi văd de drum și să continui. În sport mai întâmpinăm și probleme. Trebuie să fim puternici și să trecem peste”, a spus Olimpiu Moruţan.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare