Probleme în familia lui Lewis Hamilton! Fratele său a vorbit despre dependența cu care s-a confruntat: „Am ajuns fără bani!”

Fratele lui Lewis Hamilton a povestit recent situația neplăcută prin care a trecut din cauza dependențelor care nu i-au dat pace o perioadă îndelungată.

Dependența i-a adus multe probleme! Fratele lui Lewis Hamilton a povestit totul: „Am ajuns fără bani!”

Nicolas Hamilton, fratele septulului campion mondial din Formula 1, a recunoscut că a trecut printr-o perioadă foarte complicată din cauza dependenței sale de jocurile de noroc.

Englezul a mărturisit că a ajuns într-un punct critic, în care nu mai avea nici bani, dar nici speranțe că va putea depăși dependența care i-a adus atâtea probleme.

Totuși, printr-o voință uriașă, fratele lui Lewis Hamilton a reușit să învingă adicția, iar acum vrea să-i ajute pe toți cei care se confruntă cu aceste provocări să vadă luminița de la capătul tunelului.

Pentru a putea reveni la o viață normală însă, Nicolas precizează că toți dependenții trebuie să accepte faptul că se confruntă cu o problemă gravă și să caute ajutor de specialitate.

„Am ajuns fără bani și fără speranțe. Câștigurile m-au entuziasmat, iar pierderile nu mă descurajau. Am ajuns să trăiesc o viață paralelă, una în care eram tot mai deprimat, fără să pot vorbi cu nimeni despre ce trăiesc

(n.r. situația) M-a pus într-un punct întunecat, într-un loc întunecat despre care nu am vrut să spun nimănui. Trăiam o viață paralelă. Mă duceam la părinții mei la cină, dar ei nu știau că treceam prin toate astea și că mă simțeam foarte deprimat. Acesta este modul în care te cuprinde.

Nu simțeam că cineva ține cu adevărat la mine în ceea ce privește ceea ce voiam să fac. Nu vorbesc despre familia mea. Este esențial să acceptăm problema, să cerem sprijin – fie că este vorba de familie sau de organizații caritabile – și să începem procesul de vindecare”, a spus Nicolas Hamilton, potrivit espress.co.uk.

Ce salariu anual are Lewis Hamilton la Ferrari. Poate să își cumpere 250 de apartamente în centrul Bucureștiului

S-a aflat ce salariu anual are Lewis Hamilton la Ferrari, remunerația fiind una care i-ar permite să-și achiziționeze 250 de apartamente în centrul Bucureștiului.

Odată anunțată mutarea lui Lewis Hamilton la Ferrari de la Mercedes, era clar că septuplul campion britanic va avea un salariu uriaș. Conform presei britanice, pilotul Scuderiei are un salariu anual de 50 de milioane de euro, dublu față de Charles Leclerc, colegul său de la Ferrari.

Cu un asemenea salariu, Lewis Hamilton, printr-o comparație simplă, câștiga echivalentul a 250 de apartamente cu 3 camere în centrul Bucureștiului. Conform site-urilor de specialitate, un asemenea imobil în centrul Capitalei României costă 200.000 de euro.

Pentru salariul enorm încasat de la italieni, Lewis Hamilton trebuie să demonstreze pe circuit că are capacitatea de a-l învinge pe marele rival Max Verstappen, cel care a câștigat toate cele 4 campionate mondiale în perioada 2021-2024.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare