Prima reacție a lui Zeljko Kopic despre prelungirea contractului cu Dinamo

Zeljko Kopic a oferit o primă reacție legată de posibilitatea de a-și prelungi contractul cu Dinamo, variantă lansată în spațiul public în cursul zilei de luni chiar de către Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului din „Ștefan cel Mare”.

Antrenorul croat în vârstă de 47 de ani a fost întrebat în legătură cu această chestiune cu ocazia conferinței de presă susținute înaintea meciului cu FCSB din Cupa României, de miercuri seară, de pe Arena Națională.

Zeljko Kopic nu a dorit să comenteze public discuțiile despre prelungirea contractului său cu Dinamo

El nu a dorit însă să intre prea mult în detalii, motivând că în acest punct al sezonului are nevoie să se concentreze doar pe ce trebuie să facă din punct de vedere tehnic pentru a putea ajuta echipa să obțină rezultatele sportive dorite.

„Nu îmi place să vorbesc în presă despre asta (n.r. negocierile pentru un nou contract) și am spus că vom discuta ceva în iunie – iulie, dar nu am discutat până acum.

Ieri și azi am vorbit puțin cu Dan (n.r. Gătăianțu, directorul financiar de la Dinamo și acționar minoritar în cadrul Red & White), dar atât. Vom vorbi mai târziu puțin despre asta. Dar nu cred că e momentul să vorbesc eu în presă despre asta, avem un derby acum, apoi meci cu UTA, apoi cu CFR”, a spus Zeljko Kopic.

Ce spusese Andrei Nicolescu despre acest subiect

Administratorul special al clubului alb-roșu a explicat că deja au fost demarate negocierile privitoare la prelungirea înțelegerii cu Zeljko Kopic pentru încă trei ani și jumătate din acest moment.

„Contractul lui Kopic a fost pe un an și jumătate din momentul în care a semnat și în momentul ăsta suntem în discuții. Am discutat documente, am schimbat idei, au trecut pe la avocați.

Suntem în discuții despre ceea ce am spus la începutul sezonului, că ne dorim o predictibilitate pe 4 ani, cu Dinamo anul ăsta bătându-se pentru play-off.

Da, suntem în discuții să prelungim cu Kopic încă 4 ani. Pe o perioadă de 4 ani care include și acest sezon, deci 3 ani și jumătate. Face parte din politica noastră. În momentul în care era cu Ovidiu Burcă făceam planul pentru o perioadă în care antrenorul putea să se exprime și să-și găsească poziția, să poată să construiască.

Ăsta e modelul în care vrem să lucrăm. Nu avem opoziție din partea lui, toate lucrurile sunt pozitive, dar ne concentrăm pe ce avem de făcut. Avem meciuri importante. Eu cred că Zeljko Kopic a dovedit atașament, a dovedit foarte mult prin tot ce a făcut, că îi place familia Dinamo.

S-a și integrat din câte văd. Eu nu am contract, eu sunt administrator special neremunerat și în momentul în care se iese din insolvență de-abia atunci voi discuta cu acționariatul durata contractului și care sunt opțiunile la nivelul ăla.

Evident că eu îmi doresc să duc cât mai sus acest proiect. Mandatul meu este tot timpul pe masa acționariatului”, a spus Andrei Nicolescu pentru fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare