Zeljko Kopic poartă negocieri pentru prelungirea contractului cu Dinamo, detaliile fiind dezvăluite de Andrei Nicolescu.
Zeljko Kopic, negocieri pentru prelungirea contractului cu Dinamo!
Oficialul lui Dinamo vrea să-i prelungească contractul tehnicianului croat pe încă 4 ani, având un plan stabil de performanță la clubul dinamovist.
„Contractul lui Kopic a fost pe un an și jumătate din momentul în care a semnat și în momentul ăsta suntem în discuții. Am discutat documente, am schimbat idei, au trecut pe la avocați.
Suntem în discuții despre ceea ce am spus la începutul sezonului, că ne dorim o predictibilitate pe 4 ani, cu Dinamo anul ăsta bătându-se pentru play-off.
Da, suntem în discuții să prelungim cu Kopic încă 4 ani. Pe o perioadă de 4 ani care include și acest sezon, deci 3 ani și jumătate. Face parte din politica noastră. În momentul în care era cu Ovidiu Burcă făceam planul pentru o perioadă în care antrenorul putea să se exprime și să-și găsească poziția, să poată să construiască.
Ăsta e modelul în care vrem să lucrăm. Nu avem opoziție din partea lui, toate lucrurile sunt pozitive, dar ne concentrăm pe ce avem de făcut. Avem meciuri importante. Eu cred că Zeljko Kopic a dovedit atașament, a dovedit foarte mult prin tot ce a făcut, că îi place familia Dinamo.
S-a și integrat din câte văd. Eu nu am contract, eu sunt administrator special neremunerat și în momentul în care se iese din insolvență de-abia atunci voi discuta cu acționariatul durata contractului și care sunt opțiunile la nivelul ăla.
Evident că eu îmi doresc să duc cât mai sus acest proiect. Mandatul meu este tot timpul pe masa acționariatului”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.
Andrei Nicolescu, categoric înaintea partidei cu FCSB: „Posesia și forța în ultima treime contează foarte mult”. Discurs superb la adresa lui Florentin Petre. Cum a tratat eliminarea lui Zeljko Kopic
„Am văzut o parte din meci (n.r. – FCSB – Rapid), pentru noi e important ce facem noi. Sperăm la o evoluție mai bună decât în primul meci. Posesia și forța în ultima treime contează foarte mult. Suntem singura echipă care a avut posesie bună din punct de vedere procentual cu FCSB. Am încercat să controlăm jocul, dar ne-a lipsit inspirația în ultima treime și probabil că și încrederea.
Sincer, sunt prea mic pentru istoria lui Dinamo ca să comentez un așa moment de emotie (n.r. – despre lacrimile vărsate de Florentin Petre la Sibiu). Așa cum l-ați perceput dumneavoastră, l-am perceput și eu. Este o legendă, este un moment absolut special.
În mod normal, la două cartonașe galbene stă o etapă. Acum, Mister (n.r. – Zeljko Kopic) este un tip foarte cerebral, un gentleman, cred că ați văzut că niciodată nu a vorbit, s-a ferit de polemici legate de decizii de arbitraj. Probabil că la momentul acela a simțit ceva mai mult la nivelul gazonului. Pentru gestul acela, asta este, a luat al doilea cartonaș galben.
Pe de altă parte, domnul Vidican este un arbitru de viitor, poate nu a avut o seară foarte inspirată, apropo de anumite lucruri pe care le-ar fi putut explica. Este un incident absolut singular cred, din partea lui Mister. Va fi tratat cu respectul pe care l-a arătat tot timpul”, a declarat Andrei Nicolescu, în exclusivitate pentru sportpesurse.ro.