Președintele Federației Române de Tenis a oferit noi detalii despre situația sportivă a Simonei Halep după revenirea în circuit.
Președintele Federației Române de Tenis, detalii despre Simona Halep
George Cosac este de părere că cea mai mare problemă pentru sportiva noastră este acum situația din clasament. Neavând un loc de top, Simona Halep este nevoită să primească wildcard de la organizatorii turneelor importante.
„Își dorea să revină pe teren foarte rapid, să facă tot ce și-a dorit ca tânără, ca matură, dar nu s-a întâmplat asta. Am vorbit cu antrenorul eu, cu Daniel Dobre, Simona Halep se antrenează foarte bine, foarte intens, și-a recăpătat pasiunea.
Este la Dubai, pentru că acolo clima îi este propice. Este perfect sănătoasă. Cea mare problemă a ei acum este clasamentul. Nu are clasament, nu poate participa la turnee.
Va sta la mâna organizatorilor. Unii îi dau turnee, alții nu! Nu îți poți face un program clar, pentru că wildcardurile astea vin din 2 în 2, din 4 în 4.
Șansa ar fi să primești un wild-card la un turneu mare, altfel nu ai cum crește și ajunge pe o poziție mai bună. Altfel nu există altă variantă”, a declarat George Cosac, președintele FR de Tenis, pentru ProSport.
Simona Halep a aflat vestea cea neagră de la WTA. Dezastru pe linie pentru jucătoarea noastră
Fostul număr 1 WTA a primit o veste proastă din partea forului internaţional. Simona Halep se află în cădere liberă în clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis.
Românca a coborât şase locuri, fiind pe poziţia 882 WTA, cu 27 de puncte.
Ţara noastră are săptămâna aceasta trei reprezentante în top 100, pe Sorana Cîrstea, care se menţine pe 70, Jaqueline Cristian, care staţionează pe 73, şi pe Irina Begu, campioana de la Cali (WTA 125) reuşind un salt de 19 locuri, până pe 83.