Presa olandeză a avut milă față de Ronald Koeman! Ce a spus selecționerul Olandei înaintea meciului cu România

Olanda se va înfrunta cu România în optimile de finală de la EURO 2024. După prestațiile devastatoare din grupe, Ronald Koeman a fost asaltat de jurnaliștii olandezi la conferința de presă de dinaintea partidei din optimi.

Partida dintre România și Olanda se va disputa marți, 2 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul din Munchen.

Ronald Koeman, „Am început foarte prost”

Selecționerul Olandei, Ronald Koeman, are viață grea cu jurnaliștii batavi. După înfrângerea usturătoare împotriva Austriei cu 3-2, presa olandeză nu l-a mai iertat pe selecționer.

Koeman se află la a doua sa aventură pe banca tehnică a Olandei, însă prestațiile echipei sub conducerea sa au lăsat de dorit.

Publicația olandeză De Telegraaf a ținut să evidențieze lipsa de răspunsuri clare cu privire la motivele eșecului în fața Austriei. Acest lucru le oferă jurnaliștilor un moment de incertitudine în legătură cu evoluția naționalei batave împotriva României.

Având în vedere că, a doua zi după eșecul cu Austria, se punea accentul pe meciul din 16-imile de finală cu România, nu a trebuit să răspundă pentru gafa din ultimul meci din grupă.” au transmis jurnaliștii de la De Telegraaf.

Britanicii cred că România o va învinge pe Olanda în optimile de finală

Încă din preliminarii, România a avut parte de evoluții surprinzătoare pentru toată lumea. Echipa națională a României începe să capete din ce în ce mai mulți susținători. Aceștia sunt de părere că tricolorii pot scoate victoria împotriva Olandei din optimile EURO 2024.

Jurnaliști de la Standard au prefațat duelul de Allianz Arena și au mizat pe echipa condusă de Iordănescu jr., chiar dacă „Portocala Mecanică” pleacă cu un avantaj valoric.

România a depășit deja așteptările prin calificarea în rundele eliminatorii, iar acum ar trebui să aibă și încrederea suficientă pentru a ajunge în fazele avansate ale competiției. 

Faptul că au surclasat Ucraina în primul meci le-a dat aripi, apoi au pierdut cu Belgia și și-au asigurat calificarea cu o remiză care i-a avantajat atât pe ei, cât și pe Slovacia.

Două echipe care au dificultăți în a marca goluri ne-ar putea oferi o noapte lungă la Munchen. Posibil ca acesta să fie duelul din optimi care are cele mai multe șanse să producă o surpriză. România va câștiga la penalty-uri.” a transmis presa britanică.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare