Presa din Ungaria a reacționat imediat după transferurile lui Florinel Coman și Philip Otele în tările arabe! „A devenit deja o tradiție”

Philip Otele (25 de ani) și Florinel Coman (26 de ani) au împărțit prima poziție în topul marcatorilor din Superliga, din sezonul 2023 – 2024. După evoluțiile impresionante, cele două extreme s-au transferat în zona Golfului.

După anunțarea celor două transferuri, presa din Ungaria a reacționat imediat.

Presa din Ungaria ironizează campionatul din România

Maghiarii au observat că orice jucător care are parte de un sezon bun evită orice fel de transfer în Vestul Europei. Zonele arabe sunt preferatele fotbaliștilor români, iar presa din Ungaria nu s-a ferit de a scoate acest lucru în evidență.

Se pare că a devenit deja o tradiție ca cei mai buni marcatori din campionatul românesc să semneze cu cluburi din țările arabe. În mai puțin de 24 de ore, doi golgheteri din Superliga în sezonul 2023-2024 au semnat cu cluburi din Golf.

Duminică, Al-Garafa a anunțat oficial transferul lui Florinel Coman, extrema stângă a FCSB și a naționalei. Jucătorul de 26 de ani, care a evoluat și la Campionatul European, a contribuit la titlul de campioană al echipei bucureștene în sezonul trecut, marcând 18 goluri și oferind 10 pase decisive.

Luni, Al-Wahda, fosta echipă a lui Balázs Dzsudzsák, l-a prezentat oficial pe Philip Otele. Jucătorul nigerian de 25 de ani este tot extremă stângă și a marcat tot 18 goluri în sezonul trecut, având și 8 pase decisive în tricoul lui CFR Cluj.” au transmis jurnaliștii de la Nemzeti Sport.

FCSB, mesaj pentru Coman

Al-Gharafa l-a transferat în această vară și pe Joselu de la Real Madrid. Cu toate acestea, atacantul spaniol nu va fi cel mai scump fotbalist din lot. Cotat la 7 milioane de euro, Florinel Coman a devenit cel mai valoros jucător de la Al-Gharafa. Fotbalistul român este urmat de Fabricio Diaz (6 milioane de euro).

Golgheterul sezonului 2023-2024 în Superliga a plecat de la FCSB după 7 sezoane la formaţia patronată de Gigi Becali.

“Campionii României îi mulţumesc pentru extraordinara contribuţie avută la cucerirea titlului şi îi urează mult succes alături de noua echipă!“, a menţionat FCSB.

Coman a plecat de la FCSB, după şapte ani şi 233 de meciuri. Acesta a reușit să marcheze 63 de goluri şi să ofere 62 de pase decisive. Alături de roș-albaștrii, șeptarul a cucerit și un titlu de campion al României.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare