Presa din Slovacia, nemiloasă cu România: şi-ar fi dorit ca Belgia să ne „răpună” mult mai drastic. Ce au scris înaintea meciului de miercuri

România a fost învinsă, 0-2, de Belgia, însă există voci care spun că naţionala noastră ar fi trebuit să piardă mult mai drastic, în partida de sâmbătă seară.

Acele voci vin din Slovacia. Jurnaliştii din această ţară chiar s-au supărat pe belgieni că au ratat prea mult, în concepţia lor.

Slovacia voia ajutor de la Belgia

Jurnaliștii slovaci sunt convinși că naționala lui Domenico Tedesco s-ar fi putut impune la o diferență mult mai clară.

„Belgienii puteau să ne ajute mult mai mult, dar nu au fructificat suficient din multitudinea de ocazii create. Belgienii s-au impus cu 2-0 în fața României, în meciul de sâmbătă, și au câștigat primele lor puncte la EURO 2024. Golurile au fost marcate de Youri Tielemans, în minutul 2, și de Kevin de Bruyne, pe final. În Grupa E, din care face parte și Slovacia, toate echipele au același număr de puncte (3), după primele două etape.

Slovacia ar fi fost ajutată mult mai mult dacă belgienii ar fi învins România la cel puțin 4 goluri diferență. Au avut șansa să facă asta, dar, în final au fructificat doar două dintre ocazii. Ghinionistul a fost din nou Romelu Lukaku, cel care a ratat numeroase oportunități de a-l învinge pe portarl advers, plus un gol anulat de VAR.

Românii au golaveraj 3-2 după două meciuri și vor rămâne în fața Slovaciei (golaveraj 2-2), dacă nu vor pierde partida de miercuri. Elevii lui Francesco Calzona vor juca împotriva României miercuri, de la ora 19:00, la Frankfurt. Tot atunci se va juca și Belgia – Ucraina, la Stuttgart”, au scris jurnaliștii slovaci, preluaţi de digisport.ro.

”Tricolorii”, într-un top rușinos

Programat miercuri la Frankfurt, meciul România – Slovacia a pătruns deja pe lista suspectă. O remiză de salon ar putea împinge ambele formații în optimile de finală ale Euro, iar comentariile în jurul scenariului au aprins și mai tare speculațiile. Evident, n-ar fi însă prima dată când o partidă de la un turneu final s-ar încheia în pace și prietenie.

Mondialul din 1974 a pus pe masă un celebru RDG – RFG 1-0. Ciocnirea celor două Germanii, parte a Războiului Rece, a însemnat nu doar o confruntare mutată pe tărâm politic și ideologic, ci și un blat epic. RFG a preferat să fie învinsă pentru ca, în faza a doua a grupelor, cum era structurat atunci turneul final, să prindă adversari mai facili: Polonia, Iugoslavia, Suedia. În caz contrar, ar fi ajuns în Grupa Morții, cu Aregentina, Brazilia și Olanda, unde s-a dus însă RDG.

Alte meciuri ale prieteniei de la turneul final, AICI.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare