În manșa tur din preliminarile Champions League, FCSB a remizat cu Maccabi Tel Aviv, scor 1-1. Odată cu finalul partidei, presa din Israel a reacționat și nu s-a ferit din a critica probleme echipei din Tel Aviv.
Maccabi Tel Aviv, afectată de absențele din echipă
Oaspeţii au deschis scorul prin Dan Biton, în minutul 71, iar FCSB a egalat prin Joyskim Dawa, în minutul 75. Cu toate acestea, campioana României se poate declara nemulțumită de rezultat, având în vedere cum a decurs jocul, mai ales în repriza a doua.
Datorită rezultatului de egalitate, ambele formații vor trebui să lupte în retur pentru asigurarea calificării în turul 3 preliminar din Champions League.
Presa din Israel nu a fost atât de mulțumită de prestația jucătorilor de la Maccabi Tel Aviv, iar aceștia nu au ezitat să-și exprime îngrijorarea pentru viitorul european al formației. Mai mult de atât, jurnaliștii au recunoscut că FCSB a fost superioară și a dominat total meciul
„Realitatea fotbalului israelian este crudă. Cât de crudă? În al doilea meci oficial al sezonului, Maccabi Tel Aviv a ajuns la un meci crucial – și a ieșit din el relativ nevătămat. Campionii naționali au terminat 1-1 în deplasare împotriva Stelei din România și vor juca în meciul de retur în peste opt zile, având încă soarta în propriile mâini” au declarat jurnaliștii de la sport5.co.il.
Probleme în lotul lui Maccabi Tel Aviv
În plus, jurnaliștii din Israel au scos în evidență și absențele importante din lotul echipei. Motivul fiind prezența la Jocurile Olimpice de la Paris.
„A fost foarte crud pentru noul antrenor al Maccabi Tel Aviv, Žarko Lazetić. Echipa sa a fost destul de lipsită de strălucire, fără cinci jucători importanți care sunt acum cu echipa olimpică a Israelului, pregătindu-se pentru Jocurile Olimpice de la Paris. De asemenea, au lipsit și Sagiv Yehezkel, care a rămas în Israel pentru recuperare, și Felicio Milson, a cărui absență a fost influențată de interesul Stelei Roșii Belgrad.
Maccabi Tel Aviv nu a fost la înălțimea așteptărilor. Au început bine, dar s-au slăbit spre final, și ar fi putut primi un gol care i-ar fi lăsat cu o înfrângere. Ce le-ar putea aduce o îmbunătățire? Dan Bitton, care a intrat ca rezervă și a marcat un gol, Roy Mashpati, care a realizat câteva intervenții excelente – și faptul că soarta încă le este în mâini.” au mai spus jurnaliștii, potrivit sursei citate.