Ianis Hagi (26 de ani) este din nou pregătit să joace pentru echipa mare a lui Glasgow Rangers. Internaționalul român şi-a ispăşit cele două etape de suspendare din campionatul Scoţiei, după cartonașul roşu încasat în meciul cu St. Johnstone.
Pentru echipa lui Hagi jr. urmează partida contra lui Aberdeen, miercuri, 30 octombrie, de la ora 22:00.
Philippe Clement l-ar putea titulariza pe român
La conferința de presă premergătoare partidei, Philippe Clement a anunțat că are nu mai puțin de 4 jucători de atac indisponibili. În aceste condiţii, fiul lui Gică Hagi ar putea apărea din primul minut.
Totuși, belgianul a anunțat revenirea lui Ianis Hagi în echipă: ”Tom Lawrence și John Souttar vor fi disponibili – vom vedea dacă este pentru 90 sau nu mâine. Matondo, Ridvan, Cortes și Danilo lucrează toți la întoarcerea cu fizioterapeuții. Îl avem pe Ianis (n.r. Hagi) înapoi mâine”.
”Acest lucru înseamnă că Ianis Hagi ar putea să bifeze primul său meci ca și titular, după exilul la echipa B”, au scris jurnaliştii de la Daily Record, conform Digisport.
Ianis Hagi ar putea fi cedat la Strasbourg
Fostul jucător de la Fiorentina a intrat în atenția oficialilor de la Strasbourg, locul 9 din Ligue 1.
„Abilitățile sale tehnice și capacitatea de a dirija jocul îl fac un candidat atractiv pentru mai multe cluburi europene care caută întăriri creative. Pe lângă Strasbourg, alte echipe monitorizează atent situația lui Hagi.
Eleganța jocului său și măiestria lui tehnică atrag interes dincolo de granițele Franței, deși detaliile despre cluburile în cauză rămân neclare.
Deocamdată, Strasbourg nu a făcut nicio ofertă oficială, dar discuțiile din culise s-ar putea intensifica. Dorința clubului de a-și întări mijlocul terenului pare a fi o prioritate pentru sezonul curent”, au scris jurnaliştii francezi.