Pierde Liverpool în premieră în acest sezon de Champions League? Verdict interesant din partea lui Radu Banciu: „Este favorită”

Marți, 21 ianuarie, de la ora 22:00, Liverpool va bifa o partidă cu francezii de la Lille în faza principală a acestei ediții de Champions League. Cel puțin la nivel teoretic, trupa batavului Arne Slot este favorită. Motivele? Evoluează pe propriul teren și este neînvinsă în acest sezon de UCL.

Radu Banciu a ridicat în slăvi echipa din Hexagon înaintea încleștării cu fosta campioană a Angliei. Este cunoscută deschiderea pe care o are omul de presă față de fotbalul din Franța.

Radu Banciu a prevestit o surpriză pentru Liverpool pe „Anfield”: „Lille este peste”

Jurnalistul a expus motivele pentru care consideră că cei de la Lille vor putea da marea lovitură contra liderului la zi din campionatul Angliei.

Radu Banciu a catalogat echipa din Ligue 1 drept „teroarea Europei” și a spus că, în viziunea sa, Lille pornește ca favorită în meciul cu Liverpool, întrucât partida nu ar prezenta o miză mare pentru „cormorani”, deoarece aceștia sunt deja calificați în optimile de finală din Champions League.

„Două hituri sunt programate în această seară (n.r. marți, 21 ianuarie), Atletico – Bayer Leverkusen și, respectiv, Liverpool – Lille. În special Lille este de urmărit, considerată teroarea Europei, echipă neînvinsă de 21 de meciuri, caz unic în momentul de față în fotbalul mondial.

S-ar putea ca Lille, puțin probabil însă, să-și găsească totuși «nașul» în această seară, Liverpool defilând în Liga Campionilor. Este practic calificată FC Liverpool, cu punctajul său de 18 puncte.

Lille este favorită chiar și pe terenul lui Liverpool, fără discuții, mai ales că Liverpool nu are nevoie matematic decât de un rezultat de egalitate pentru a fi oficial calificată mai departe, deci nu văd o miză imensă pentru ei, care, bineînțeles, arată superioritate față de cei de la Liverpool.

Lille este însă o echipă peste Liverpool, dacă Liverpool joacă în sistem de amatori contra lor. Și sigur că e imposibil să o învingi pe Lille în fotbalul de astăzi dacă nu beneficiezi de circumstanțe favorabile.

Și atenție, dacă Lille va fi tratată ca o echipă venită din campionatul fermierilor, va câștiga la Liverpool. Dacă va fi tratată ca o echipă serioasă, poate cea mai serioasă din Liga Campionilor, atunci Liverpool are șanse la un rezultat favorabil”, a transmis Radu Banciu, potrivit iamsport.ro.

Arne Slot are de gând ca scenariul lui Radu Banciu să nu se împlinească

La conferința de presă premergătoare partidei cu Lille, Arne Slot, antrenorul de la Liverpool, a spus destul de clar că urmărește încheierea fazei principale din UCL cu punctaj maxim. Practic, englezii sunt foarte montați înaintea duelului cu francezii.

„Avem motivația să continuăm să fim perfecți în Champions League și vrem să câștigăm fiecare meci. Întotdeauna jucăm în stilul nostru, așa că asta este ceea ce vom face în continuare. Vom juca la victorie, dar știm că va fi greu în baza formei și calității celor de la Lille.

Nu mă gândesc la clasament în ideea că dacă termini pe primul loc vei întâlni apoi cea mai ușoară echipă, pentru că a fi în vârf nu înseamnă că ești cea mai bună echipă. Este imposibil de spus din cauza formatului neobișnuit”, a afirmat „principalul” batav de pe „Anfield”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare