Petrolul Ploiești riscă să nu primească licenţa. Disperaţi, „lupii” cer ajutor de la Primărie. Suma ce trebuie achitată imediat! (VIDEO)

Petrolul Ploieşti, care are un sezon foarte bun până acum, „lupii” forţând chiar accesul în play-off, la un moment dat, riscă să nu primească licenţa pentru sezonul viitor.

Conducerea prahoveană trebuie să achite, până la finele acestei luni, aproape 460.000 de euro, reprezentând datorii înregistrate la 31 decembrie 2023.

Au cerut ajutor de la Primărie

Președintele clubului, Claudiu Tudor, și consilierul său, omul de afaceri George Negoițescu, au mers, marţi, la Primprie pentru a solicita oferirea unui sprijin financiar de la bugetul local, invocând exemple din alte orașe, precum Iași, Galați, Cluj sau Buzău.

Cum a reacţionat primarul Andrei Volosevici? Edilul a promis că va discuta cu reprezentanții mai multor companii locale, pentru atragerea unor sponsorizări care să ajute clubul să depășească acest obstacol, sugerând că nu va fi posibil ca datoriile grupării să fie acoperite din bani publici, anunţă telegrama.ro.

De asemenea, primarul din Ploieşti a mai zis că a mai încercat să sprijine clubul, dar atunci propunerea a fost respinsă de membrii fondatori, care au catalogat-o la momentul respectiv ca o imixtiune a politicului în sport.

Hanca, refăcut pentru meciul cu Sepsi

Altfel, pe plan sportiv, Petrolul se pregăteşte pentru meciul cu Sepsi, de vineri (ora 20.00). Vestea bună pentru „lupi” e că Hanca şi-a revenit, după meciul cu FCSB.

Sergiu este apt de joc datorită osteopatiei, o medicină holistică, neconvențională, care vizează refacerea sănătății prin restabilirea micromobilității în zonele afectate.

După înfrângerea suferită cu FCSB, Petrolul se află pe locul al 10-lea în Superligă, cu 35 de puncte acumulate după 29 de runde, și a pierdut orice șansă matematică de a se califica în play-off.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare