Petrolul Ploieşti a decis numele antrenorului. Va sta pe bancă la meciul cu FCU Craiova, de luni seară | VIDEO

Petrolul Ploieşti a decis cine va conduce echipa, de pe bancă, la meciul cu FCU Craiova. Partida va avea loc luni, de la ora 20.30.

Alesul „lupilor” este Florin Stângă, cel care i-a fost „secund” lui Florin Pîrvu.

Ce a anunţat Petrolul

„În primul joc din faza a doua a campionatului, „lupii” vor fi conduși de pe bancă de către Florin Stângă, cel care a oferit declarații înaintea duelului cu FCU 1948 Craiova.

Petrolul debutează în Play-Out-ul Superligii României, pe teren propriu. Este ultimul meci al rundei și vom lupta pentru a păstra toate punctele la Ploiești!”, se arată pe contul oficial de Facebook al ploieştenilor.

Florin Stângă deține Licența A și are, potrivit regulamentelor FRF, dreptul de a conduce formația de pe banca tehnică timp de o lună de la momentul plecării „principalului”.

Negocieri grele pentru Eugen Neagoe

Petrolul speră în continuare în aducerea lui Eugen Neagoe, a cărui despărţire de FC Argeş este însă dificilă. Piteștenii vor juca în play-out-ul Ligii a 2-a, la finalul unui sezon regular dezamăgitor, și nu vor să-l lase pe „Geană” să plece gratis.

Dacă varianta Neagoe va cădea definitiv, atunci „lupii” vor intra în negocieri serioase cu Liviu Ciobotariu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare