Penalty-ul ratat de Dennis Man a ajuns până în Italia! Cum au comentat jurnaliștii din Peninsulă

Dennis Man (25 de ani) nu a fost inspirat de la punctul cu var și a ratat un penalty în amicalul România – Bulgaria (0-0).

Cum au comentat italienii ratarea lui Dennis Man

Cel mai bun marcator al Parmei în ultimul sezon, Dennis Man a fost urmărit de ghinion la naționala României. Deși a avut o evoluție bună, internaționalul român nu a putut marca din lovitură de pedeapsă și a trimis în colțul din stânga, însă execuția sa a fost ghicită de portarul Bulgariei.

Tot în meciul de aseară a evoluat și Valentin Mihăilă, celălalt român de la Parma, iar italienii au scris un articol despre cei doi.

„Atât Dennis Man, cât și Valentin Mihaila au jucat în amicalul României împotriva Bulgariei. Nu a fost însă un test deosebit de norocos pentru cei doi jucători de la Parma, în special pentru Man.

Fostul jucător de la FCSB a avut ocazia să înscrie și să iasă din impas, dar a ratat penalty-ul care fusese acordat României. Mihăilă s-a numărat și el printre titulari, însă a fost înlocuit după o oră de joc”, au scris italienii.

Dennis Man a ratat al doilea penalty din carieră

În minutul 51 al partidei, Dennis Man a luat mingea și a executat de la punctul cu var, însă șutul său a fost ghicit de portarul bulgar, astfel că tabela a rămas neschimbată. Penalty-ul din meciul de aseară a fost doar al doilea ratat din întreaga carieră a fotbalistului de la Parma.

Primul a avut loc tot în acest sezon, în noiembrie 2023, atunci când Dennis Man a ratat un penalty într-un meci cu Modena, din Serie B.

Penalty-urile executate de Dennis Man în carieră

  • Sănătatea Cluj – FCSB 1-6 (2017, Cupa României) – transformat
  • Backa Topola – FCSB 2-2 (2020, Europa League) – transformat
  • România U21 – Malta U21 4-1 (2020, calificări EURO 2021) – transformat
  • FCSB – UTA 3-0 (2020, Superliga) – transformat
  • Parma – Frosinone 3-1 (2021, Serie B) – transformat
  • Lecce – Parma 2-4 (2023, Cupa Italiei) – transformat
  • Parma – Sudtirol 2-0 (2023, Serie B) – transformat
  • Modena – Parma 1-1 (2023, Serie B) – ratat
  • România – Bulgaria 0-0 (2024, amical) – ratat

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare