Paulo Fonseca, precaut înaintea dublei FCSB – Lyon. Antrenorul francezilor nu-i desconsideră pe roș-albaștri: „Ne vom uita mai atent la ei”

Paulo Fonseca, antrenorul în vârstă de 51 de ani al celor de la Lyon, a vorbit despre FCSB, adversara francezilor din „optimile” UEFA Europa League. După ce a trecut de grecii de la PAOK Salonic în play-off, campioana en-titre a României va da peste gruparea din Hexagon.

Turul „dublei” este programat pe 6 martie, pe Arena Națională. Meciul decisiv va avea loc o săptămână mai târziu, pe 13 martie, în Hexagon.

Paulo Fonseca, tehnicianul lui Lyon, i-a lăudat pe cei de la FCSB: „Un adversar dificil, cu jucători buni, rapizi și puternici”

„Principalul” lusitan al francezilor se afla la conferința de presă premergătoare încleștării dintre Lyon și PSG în momentul în care a aflat că FCSB i-a ieșit în cale în „optimile” UEL.

Paulo Fonseca a pus în scenă un discurs în termeni laudativi. A dezvăluit că a urmărit 4 partide ale bucureștenilor, fiind impresionat de viteza și de forța fizică a roș-albaștrilor. Portughezul de pe banca lui Lyon își va face temele cu multă atenție în perspectiva celor două jocuri cu FCSB.

„Va fi un adversar dificil. Am văzut 4 meciuri ale celor de la FCSB. Au o echipă bună, cu jucători buni, foarte rapizi și puternici la fazele fixe. Ne vom uita mai atent la această echipă, dar știm că are multă calitate. Sunt câteva echipe mari în această competiție. Acum, ne concentrăm doar pe următorul nostru adversar”, a afirmat Paulo Fonseca, după tragerea la sorți.

  • Dacă va trece de Lyon, FCSB va întâlni Real Sociedad sau Manchester United în sferturile de finală.
  • O eventuală semifinală de Europa League a roș-albaștrilor ar putea aduce la București una dintre formațiile Fenerbahce, Rangers, Roma sau Athletic Bilbao.
  • Rezultatele partidelor directe dintre FCSB și Lyon: 2006: FCSB – Lyon 0-3; 2006: Lyon – FCSB 1-1; 2008: FCSB – Lyon 3-5; 2008: Lyon – FCSB 2-0.

Fonseca a dat dovadă de diplomație, spre deosebire de Gigi Becali: „Aşa am dorit, aşa a dorit Domnul”

Dacă Paulo Fonseca s-a arătat rezervat și nu a dat-o pe Lyon drept favorită în „dubla” cu FCSB, Gigi Becali a transmis că are mari speranțe la calificarea în faza următoare a competiției.

„Aşa am dorit. Mi-am dorit Lyon. Normal că este de scos. Am dorit Lyon, Dumnezeu a zis «da», poate să fie de scos. Eu aşa am dorit, am zis că nemţii sunt foarte puternici. Aşa am dorit, aşa a dorit Domnul.

Nu mă mai interesează, ce-o fi o fi. Vreau să ne calificăm, ştiţi cum zic eu. Dar am făcut lucruri mari şi de-acum, ce vrea Dumnezeu să fie. Dacă joacă echipa ca aseară, nu ne poate bate nimeni. 

Exclud alea… 7-8 echipe. Înţelegeţi? La nivelul de ieri suntem peste Lyon. O să vedeţi ce va fi şi cu ei. Echipă puternică, dar dacă noi jucăm aşa… Pentru mine sunt importante două lucruri: Chiricheş şi Tănase sănătoşi.

Cu ei n-am nicio teamă. Avem 2.5 milioane de euro calificarea plus 1.5 milioane de euro biletele. Deci sunt 4 milioane de euro. Ăştia-s banii. Am luat 2.5 milioane de euro, plus biletele care vor fi cu Lyon.  Sunt 3.5 milioane de euro şi acum. Sunt bani mulţi. Enorm de mulţi bani”, a comunicat Gigi Becali, citat de fanatik.ro.

Imaginea completă a „optimilor” acestei ediții de UEFA Europa League:

  • Bodo/Glimt – Olympiacos
  • Fenerbahce – Rangers
  • Ajax – Eintracht Frankfurt
  • FCSB – Lyon
  • AZ Alkmaar – Tottenham
  • Real Sociedad – Manchester United
  • Viktoria Plzen – Lazio
  • AS Roma – Athletic Bilbao

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare