Patronii Dan Șucu și Gigi Becali, făcuți praf de un fost selecționer al României: „La Rapid au fost aduși jucători lipsiți de forță. Campionat slab, iar FCSB e cea mai constantă”

A stat pe „tuşă” şi a urmărit ce se întâmplă în Superligă. A analizat echipele şi a observat comportamentul finanţatorilor. A tras o concluzie dură şi la adresa jucătorilor.

Iar Victor Pițurcă nu e deloc încântat de ceea ce a văzut în Liga 1.

De ce devine FCSB campioană

Fostul selecţioner al României a identificat şi motivele pentru care FCSB va deveni campioană cu Gigi Becali la „butoane”.

„Campionatul e slab, slab. FCSB a fost echipa cea mai constantă și de asta a și ieșit campioană”, a spus Victor Pițurcă pentru Pro TV.

Piţi s-a referit şi la CFR Cluj, unde consideră că e normal cu Dan Petrescu să revină pe bancă.

„Dan Petrescu trebuia să fie un Ferguson al campionatului nostru, al CFR-ului. Normal și logic era ca Dan Petrescu să antreneze 20 de ani CFR-ul pentru performanțele pe care le-a realizat, el e născut ca antrenor pentru CFR”, a mai spus fostul selecționer.

Veşti proaste pentru Dan Şucu

În acelaşi timp, antrenorul care a făcut-o campioană pe Steaua în 2001 i-a dat veşti proaste patronului de la Rapid, Dan Şucu.

„Nu văd un jucător foarte, foarte valoros la Rapid. Au fost aduși jucători lipsiți de forță, fără forță, care iată că joacă un meci bine și patru prost”, a spus tehnicianul de 68 de ani pentru sursa amintită.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare