Victoria obținută de Genoa în fața Parmei, scor 1-0, în etapa cu numărul 20 din Serie A, a avut o însemnătate aparte pentru „Grifoni”. După o așteptare de 233 de zile, echipa antrenată de Patrick Vieira a reușit să câștige pe teren propriu, iar prezența lui Dan Șucu, noul patron al clubului, a fost percepută ca un semn de bun augur.
Patrick Vieira: „A fost un moment special”
În cadrul conferinței de presă de după meci, Patrick Vieira a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Dan Șucu, omul de afaceri român care a preluat recent 77% dintre acțiunile lui Genoa pentru 45 de milioane de euro. Tehnicianul francez a subliniat impactul pozitiv pe care l-a avut prezența acestuia în tribunele stadionului Luigi Ferraris.
Acesta a fost primul meci disputat pe teren propriu la care Dan Șucu a asistat după preluarea clubului. Genoa a ajuns la trei meciuri consecutive fără eșec și a urcat pe locul 11 în clasament, cu 23 de puncte. În schimb, Parma, echipa la care joacă Dennis Man și Valentin Mihăilă, a coborât pe locul 17, aproape de zona retrogradării.
„Legătura dintre suporteri și echipă este esențială”
În final, Patrick Vieira a vorbit și despre susținea suporteilor, care îi motivează pe jucători într-un mod real. Atunci când a fost întrebat. „Cum a fost prima victorie pe teren propriu după atâta timp, obținută chiar sub ochii lui Dan Șucu?”, Vieria a răspuns că momentul a fost unul special și este foarte fericit.
A fost ceva special. Sunt fericit şi fericit. Pentru că a fost un meci important pentru noi. Este doar un pas înainte pentru că sunt încă multe meciuri în care vrem să jucăm bine. Am jucat bine, așteptam această victorie de 233 de zile și a venit cu o performanță bună. Suntem fericiți, dar de mâine ne vom gândi să ne pregătim pentru următorul meci.
A fost și calitatea adversarului care a avut două linii de patru și a fost complicat să mergem înainte. Sunt foarte mulțumit de felul în care dus la final meciul. Organizarea a fost minunată. Putem face mai bine, dar sunt foarte mulțumiți de felul în care am jucat astăzi.
Cel mai important pentru mine a fost conexiunea dintre suporteri și jucători. Suporterii înțeleg că cel mai important lucru este echipa și când suntem cu toții pe aceeași cale sunt mai multe șanse de a câștiga meciul. Suporterii așteptau aceste trei puncte, le-am câștigat astăzi şi au fost fantastice”, a declarat francezul în conferința de presă, citat de parmalive.com.