Luni, 16 iunie, Sepsi a anunțat numirea lui Ovidiu Burcă.
Laszlo Dioszegi recunoaște: „Ovidiu Burcă nu a fost singurul de pe listă”
Liber de contract după despărțirea de Oțelul, Ovidiu Burcă a fost alesul celor de la Sepsi în cele din urmă.
În vârstă de 45 de ani, Ovidiu Burcă le-a mai antrenat în carieră pe Rapid, Slatina, Dinamo, FC Voluntari și Oțelul. La ultimele două formații însă, tehnicianul a rezistat doar 3, respectiv 10 meciuri.
Conducerea lui Sepsi are însă mare încredere în potențialul lui Ovidiu Burcă. În exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, Laszlo Dioszegi a dezvăluit că tehnicianul nu a fost singurul de pe listă, însă a câștigat cursa pentru acest post.
„Eu nu sunt în țară acum. Dar da, este adevărat că am semnat cu Ovidiu Burcă. Nu a fost singura opțiune, dar noi l-am ales pe el. Obiectivul este promovarea în Superliga în sezonul următor„, a spus Dioszegi.
Concret, în ultimele două săptămâni s-a lucrat intens la aducerea unui nou antrenor, fără succes. Daniel Oprița, Florin Maxim, Daniel Pancu au fost numele avansate pentru banca lui Sepsi, însă niciunul nu a semnat cu formația în cele din urmă.
150.000 de euro pentru Denis Haruț
În vârstă de 26 de ani, Denis Haruț poate ajunge la Dinamo în această vară.
La un moment dat, Denis Haruț era considerat unul dintre cei mai promițători apărători din România și ajungea la FCSB pe cai mari, în anul 2021. Fotbalistul nu s-a putut impune la clubul lui Gigi Becali și a ajuns la Sepsi în septembrie 2024, însă retrogradarea în Liga 2 i-a dat planurile peste cap.
Denis Haruț nu și-ar dori să continue la Sepsi, iar la pândă stă Dinamo. Evaluat la 750.000 de euro, fundașul central este liber să semneze cu orice echipă, în cazul în care Laszlo Dioszegi primește 150.000 de euro, potrivit informațiilor obținute de Sportpesurse.ro.
Suma menționată mai sus nu este una deloc mare pentru nivelul Superligii, astfel că rămâne de văzut ce decizie va lua Dinamo în aceste zile.